Bărbatul din Sibiu, amendat în toamna anului trecut cu 20.000 de lei, pentru că a tăiat un tei din fața casei, este bun de plată din nou.

Pentru că legea i-a cerut să planteze un alt copac în locul celui retezat, omul trebuie să achite alți 11.000 de lei, contravaloarea unui tei adus special din Italia. Copacul, din aceeași specie și de aceleași dimensiuni ca cel tăiat cu toporul, a fost plantat joi dimineață, scrie Turnul Sfatului.

31.000 de lei – atât l-a costat pe un bărbat din Sibiu decizia de a tăia ilegal un copac de pe domeniul public. Supărat pe frunzele uscate, care cădeau întruna toamna, individul a luat toporul și a doborât copacul. Ca să-și ascundă urmele, l-a târât apoi în curte, iar ciotul rămas l-a acoperit cu o vopsea de culoare roșie-maronie. A fost, însă, gestul care l-a dat imediat de gol pe bărbat, întrucât tot gardul curții sale este vopsit în aceeași culoare.

Un trecător a văzut ciotul și a sesizat Poliția Locală, iar agenții s-au dus direct la făptaș.  „În urma unei sesizări primite prin intermediul aplicației Sibiu City App cu privire la tăierea ilegală a unui arbore de pe Calea Poplăcii nr. ***, Poliția Locală și Serviciul Public de Administrare a Parcurilor și Zonelor Verzi au verificat situația în teren, având în vedere că nu s-a emis aviz de tăiere pentru acest arbore situat pe domeniul public. La adresa menționată s-a identificat ciotul unui tei matur, cu diametrul trunchiului de 40 de cm. Tăierea acestuia a fost făcută recent și manual, cel mai probabil cu ajutorul unui topor. Mai mult, ciotul era acoperit cu vopsea roșie”, au transmis, la momentul respectiv, reprezentanții Primăriei Sibiu.

Pentru fapta sa, bărbatul a fost amendat de Poliția Locală cu 20.000 de lei. Totodată, i s-a adus la cunoștință că tot el va fi cel care va plăti și contravaloarea copacului care urma să fie plantat în locul celui tăiat ilegal. Copacul plantat joi dimineață a fost adus special din Italia, pentru că în România nu se găsesc tei la asemenea dimensiuni. Toate costurile de achiziție, transport și plantare  depășesc 11.000 de lei, scrie sursa citată.

Sursa Turnul Sfatului

Recomandările redacției