Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Bihor și Arad, nu au permis intrarea în ţară cinci automarfare încărcate cu aproximativ 69 tone de deșeuri.
Șoferii nu au putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare, iar autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport şi a încărcăturii transportate.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II au efectuat în ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a cinci automarfare conduse de cinci cetățeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii,plastic, anvelope second hand mobilir,saltele, electonice,piese tractor și diverse bunuri, de la diferite societăți comerciale dinSlovacia, Italia și Franța pentru firme din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Bihor și Arad.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 68.559 kg de deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.