Bursele de merit și tehnologice se acordă luând în calcul zilele de vacanță, care se scad din toate zilele lucrătoare din lună, astfel că elevii nu vor primi cuantumul minim stabilit prin lege, 450 de lei pe lună pentru bursa de merit și 3 metodologie cadru de acordare a burselor în anul școlar 2024-2025, pus în dezbatere publică de Ministerul Educației.
Astfel, „pentru lunile din anul școlar în care sunt 00 de lei pe lună pentru bursa tehnologică nici în anul școlar viitor, conform proiectului de vacanțe, modalitatea de calcul a burselor de merit și tehnologice este (CmB / NZL) x (NZL – NZV), unde:
CmB = cuantumul minim al bursei, stabilit prin lege/ordin de ministru;
NZL = număr zile lucrătoare în luna respectivă;
NZV = număr de zile de vacanță în luna respectivă.
În acest calcul, sărbătorile legale și zilele declarate libere prin lege sunt considerate zile lucrătoare”, conform Art. 18 din proiect.
Edupedu.ro a scris că în prezent niciun elev din țară nu primește bursele școlare în cuantumul minim prevăzut de noua lege a educației, începând din septembrie 2023, pentru că bursele de merit și tehnologice sunt condiționate de o formulă de calcul în funcție de numărul de zile de școală. Acest lucru se întâmplă deoarece în fiecare lună din acest an școlar (2023-2024), conform calendarului oficial, există zile dintr-o vacanță școlară.
Model de calcul pentru plata unei burse de merit pe 15 noiembrie 2024
Edupedu.ro a făcut un calcul și pentru o bursă de merit de 450 de lei, pentru prima plată care se face pe 15 noiembrie 2024, conform proiectului, sumele ar fi:
Septembrie: 26 de zile lucrătoare, 21 de școală – 364 de lei bursa de merit
Octombrie: 23 de zile lucrătoare, 19 de cursuri – 372 de lei bursa de merit
Prima plată de pe 15 noiembrie pentru bursa de merit ar fi 736 de lei, față de 900 dacă avem în vedere 450 de lei pe lună cuantum minim.
Bursa de merit și bursa tehnologică în anul școlar 2024-2025
Bursa de merit în valoare de 450 de lei pe lună va fi acordată elevilor de gimnaziu și liceu dacă vor avea media anuală peste 9,50.
Sunt însă și două condiții spre deosebire de situația din prezent: elevii trebuie să aibă media 10 la purtare sau calificativul “Foarte Bine”, în cazul elevilor de clasa a V-a, și să nu aibă mai mult de 10 absențe pe lună.
Burse de merit 2024-2025. Criterii de acordare, mod de calcul, cuantum și condiții de menținere din proiectul metodologiei cadru de acordare a burselor.
„Beneficiarii de burse tehnologice de 300 de lei pe lună sunt doar elevii din învățământul profesional, inclusiv dual, nivel 3 EQF/CNC.
Bursa tehnologică se poate cumula cu bursa de excelență olimpică I sau II / bursa de merit / bursa de reziliență și cu bursa socială.
Bursa tehnologică se acordă elevilor la propunerea dirigintelui, nefiind condiționată de depunerea unei cereri în acest sens.
Profesorul diriginte va înainta la secretariatul unității de învățământ lista cu elevii propuși pentru bursa tehnologică, în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar”, conform proiectului de metodologie.
sursa edupedu.ro