Răzvan Trif a fost a doua achiziție oficială a UTA-ei din această iarnă, după Ariel Lopez, însă fotbalistul de bandă a fost prezent la Arad încă de la reunirea lotului de pe 4 ianuarie. După două săptămâni în care a fost testat de Mircea Rednic la antrenamente și în mai multe meciuri amicale, fostul jucător de la ACS Mediaș a semnat contractul cu „roș-albii”, însă debutul său s-a produs doar la sfârșitul lunii februarie, când a intrat pe final în meciul din Giulești cu Rapidul.  

Mai apoi, Trif a jucat 81 de minute în victoria cu FC U Craiova (3-2) și o repriză la București, în eșecul contra lui Dinamo (0-1). „Nu am avut ritm, e o diferență mare între Liga a III-a și Liga I, ritmul, condiția, pregătirea, totul. Mi-am așteptat rândul, mi-am făcut treaba cât mai bine la antrenament și a venit și momentul meu. Cred că adevăratul meu potențial se va vedea cât mai curând, deși acum e mai greu, că mai sunt doar câteva etape din play-out, am fost și accidentat, sper să îmi revin și să mă pun pe picioare” a declarat fotbalistul de 26 de ani.

UTA a ratat calificarea în play-off după acea înfrângere din capitală, însă rezultatul din teren nu a fost singurul aspect negativ al întâlnirii. Ieri,  Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis ca UTA și Dinamo să primească aceeași pedeapsă pentru incidentele din startul meciului: patru meciuri fără spectatori și o amendă de 100.000 de lei. „Nu mi se pare justă decizia Comisiei de Disciplină, nu e posibil să avem aceeași consecință ca și Dinamo, care au fost gazde. Pentru noi publicul contează foarte mult aici la Arad, ne susține, ne împinge de la spate. Cred că nu e o decizie corectă și sper că se va putea face ceva. Nu vor crește neapărat emoțiile dacă decizia va rămâne, am jucat și în pandemie fără spectatori, suntem obişnuiţi într-un fel, dar sperăm totuși să se facă ceva și să putem juca cu spectatori” a spus Trif.

Sâmbătă, de la ora 18:00, arădenii joacă în a doua etapă din play-out pe terenul Universității Cluj. Fundașul stânga are o revanșă de luat împotriva „șepcilor roșii” după cele întâmplate în 2023, când acesta nu a prins nici măcar un minut pe teren, deși s-a aflat sub contract cu „U” timp de aproape nouă luni: „O să fie o partidă dificilă, cum a fost și cea de acum câteva săptămâni, un meci greu, cu un adversar cu experiență, dar mergem acolo încrezători și sperăm să obținem victoria. Normal că am ceva de demonstrat, cu acest gând am și pornit săptămâna aceasta, să îmi revin cât mai repede, să pot să joc, să îmi ajut echipa și să am o revanșă așa cum e nevoie”

UTA este al șaselea club din cariera lui Trif, după Gaz Metan Mediaș (2015-2022), Luceafărul Oradea (împrumut, 2017-2018), CS Mioveni (2022-2023), Universitatea Cluj (2023) și ACS Mediaș (2023).

FOTO: captură UTA Arad

Recomandările redacției