Fermierii care doresc să-și irige culturile au la dispoziție peste 102 milioane de euro pentru înființarea unor sisteme de irigații. Potrivit deputatului liberal arădean Glad Varga, vicepreședinte al Comisiei pentru antreprenoriat și turism și membru al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic, cererile pot fi depuse până pe 15 iulie.

„Până la 15 iulie 2024 se pot depune cereri de finanţare pentru DR-26 Înființarea sistemelor de irigații, intervenție finanțată cu fonduri din Planul Strategic 2023 – 2027. Pentru sesiunea în curs, alocarea financiară este de 102,42 milioane euro. Valoarea maximă a finanțării care se poate obține pentru înființarea sistemelor de irigații prin această măsură este de 500.000 euro/ beneficiar, iar sprijinul public nerambursabil este de 65% din costurile eligibile”, susține Glad Varga, deputat PNL de Arad.

Acesta a ținut să precizeze că sunt eligibile investiții privind înființarea sistemelor locale de irigații la nivelul fermei, inclusiv montarea sistemelor de contorizare a apei, construcția sau modernizarea bazinelor de colectare și de stocare a apei de irigat, precum și investițiile care vor viza utilizarea apei recuperate ca sursă alternativă de alimentare cu apă.

Detalii suplimentare sunt disponibile aici: https://www.afir.ro/domenii-de-interventie/detalii-si-anexe-dr-26/?fbclid=IwAR14aFPzEEdb2fMlJkc4bzudvLNHINoamXSrn4lvOrgNeRE_kJc7ckc1uwg_aem_AUHxtQVqaH4tXSE9Z29i1uWvYyVaaoiwaKzzqqYYjg01FnqUVvo046nv5f91tjEGyVysvbs7_XtFE8srBEoGEKPj

Recomandările redacției