Sâmbătă, 6 aprilie a avut loc „Cupa Cetate” Deva la kickbox desfășurată în sala de sport din Deva. În competiția dedicată sportivilor amatori au fost înscriși 360 de sportivi de la 46 de cluburi din toată țara. Elevii lui Marcel Rus, antrenați atât la Dey Thai Box club cât și la Viking Gym (pepiniera de sportivi a lui Marcel Rus) au reușit să facă o prestație la nivel înalt.

„Vreau sa mulțumesc tuturor participanților și nu în ultimul rând părinților care au fost prezenți. Mulțumesc Primarului Florin Oancea  care a fost prezent la fiecare competiție organizată de mine și Consiliul Local. Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru puterea care mi-a dat-o de fiecare dată”, spune Claudiu Florescu, organizatorul evenimentului.

Astfel kickboxerii din Arad au reușit să obțină 10 victorii după cum urmează Kevin Unc, Patric Câlbu, Marcel Sim, Tănase Ianis, Denisa Sim, Manuel Miczik, Marc Rosza (două victorii), Patrik Tăsedan și Victor Caracioni singurele locuri doi au fost obținute de către Denisa Sim (al doilea meci) și Alexandru Șipca

„A fost o competiție extrem de grea deoarece au fost prezente cele mai bune cluburi din țară, însă am reueșit să ne întoarcem acasă cu victorii importante. Sunt foarte fericit pentru elevii mei deoarece munca din sală a fost recompensată în ring. De asemenea le mulțumesc părinților care au fost alături și sponsorilor Titan Evolution, Econstrucții, Atletic VSA, Fit Eurotrans, Muscle Brands, Pizza la Familia, sala de eveniemnte Royal Călugăreni, eautomarket, Bojor Company și Show Concept”, a transmis Marcel Rus, antrenorul sportivilor arădeni.

 

Recomandările redacției