UTA a suferit prima înfrângere în play-out-ul din Superligă. Arădenii au cedat cu 1-3 pe teren propriu împotriva lui Hermannstadt în meciul din etapa a patra, după o evoluție modestă. Sibienii au condus cu 3-0 după hat-trickul reuşit de Daniel Paraschiv, iar “roş-albii” au redus din diferență prin Claudiu Micovschi. Şi de această dată, UTA a fost susținută din tribune de copii şi însoțitorii acestora, în număr de aproximativ 6000.
Omondi a avut primul şut al meciului, în minutul 2, când a tras pe direcția lui Căbuz dintr-un unghi dificil. Jocul a fost echilibrat mai apoi, dar la prima lor fază periculoasă, în minutul 17, sibienii au primit penalty. După o lovitură liberă de la distanță, balonul a fost deviat de zid şi a căzut în careul UTA-ei, unde Luckassen l-a lovit involuntar în figură pe Gabriel Iancu. Daniel Paraschiv a executat în dreapta lui Kucher, portarul arădenilor a ghicit colțul, însă nu a putut să blocheze execuția. Ianis Stoica a fost aproape de 2-0 în minutul 26, dar şutul său a trecut puțin pe lângă poartă. Apoi, utiştii au cerut şi ei penalty pentru o intervenție din spate a lui Butean asupra lui Fabry, însă nu s-a acordat nimic. Kucher a intervenit excelent în minutul 37, la şutul bun trimis de Murgia de la marginea careului. La scurtă vreme după, Căbuz a dat emoții colegilor când a scăpat în față un şut trimis de Fabry, însă apărătorii formației oaspete au respins în corner din fața lui Omondi. La pauză s-a intrat cu scorul de 1-0 după o repriză mult sub aşteptări din partea echipei arădene.
Nici începutul părții secunde nu a fost mai bun pentru “roş-albi”: Trif a pierdut un balon în lateral în fața lui Balaure, acesta a centrat în careu, unde Benga a deviat nefericit, exact la Daniel Paraschiv, care a împins mingea pe lângă Kucher şi a făcut “dubla”. După două minute, defensiva utistă a cedat din nou. Butean a centrat în careu, Căpuşă şi Conte s-au încurcat, iar Paraschiv şi-a completat “hat-trick-ul” cu o nouă lovitură de cap. În minutul 63, utiştii au redus din diferență. Freitas a recuperat un balon după o degajare greşită a lui Căbuz şi i-a pasat lui Omondi în dreapta, kenyanul a centrat pentru Luckassen, iar acesta a ratat reluarea cu călcâiul, însă mingea a ajuns la Claudiu Micovschi, care a înscris din fața porții. “Roş-albii” au dominat clar jocul după golul înscris, dar fazele de poartă au lipsit aproape în totalitate şi sibienii au protejat avantajul până la final.
În următoarea etapă, utiștii vor juca în deplasare cu Petrolul, luni, 22 aprilie, de la ora 19:00.
Formații:
UTA: Kucher – Căpușă (Rodrigues 74), Conte, Benga, Trif – Vulturar (R. Pop 78), Pedro (Freitas 52) – Micovschi, Fabry (Ezekiel 52), Omondi – Luckassen (Tudorie 74). Rezerve neutilizate: Iacob – Stolnik, David, R. Pop, Iurasciuc, Morar, Lopez. Antrenor: Mircea Rednic
Hermannstadt: Căbuz – Butean, V. Găman, Fl. Bejan (Io. Stoica 46), Opruț – Murgia, Mino – Balaure (Oroian 90), G. Iancu (Biceanu 73), Ia. Stoica (D. Iancu 73) – Paraschiv (Neguț 83). Rezerve neutilizate: Muțiu – I. Pop, Medina, N’Goma, Jipa, Ciubotaru, Fonseca. Antrenor: Marius Măldărăşanu
Arbitri: Bogdan Dumitrache – Mihăiță Necula, Cosmin Vatamanu (toți din București). Rezervă: Iuliana Demetrescu (Râmnicu Vâlcea)
Camera VAR: Horațiu Feșnic (Cluj), Cristiana Trandafir (București)
Observator FRF: Teodora Albon (Cluj)
Delegat LPF: Romulus Gabor (Hunedoara)
FOTO: UTA Arad