FCC UAV Arad a cedat și în a doua partidă disputată pe terenul lui CSM Constanța în finala din Liga Națională de Baschet Feminin. De această dată, „galben-albastrele” au fost învinse cu 88-69 și vor avea nevoie de două victorii la Arad pentru a împinge ultimul act în meciul decisiv.
Ca și în primul duel, gazdele au început mai bine și conduceau cu 28-15 la capătul primului sfert, în special datorită extremelor Zivkovic și Mărginean. Arădencele au arătat mult mai bine în sfertul doi însă, iar reușitele semnate de Vitulova, Easley, Biszak, Ghiță și Murray au redus diferența la doar trei lungimi înainte de pauza mare, 46-43.
Spre deosebire de meciurile de la Sfântu Gheorghe, când FCC UAV a jucat foarte bine în debutul reprizelor secunde, de această dată elevele lui Miroslav Popov nu au fost inspirate în ofensivă, iar constănțencele și-au mărit avantajul, 61-51. Sfertul patru a fost și el la discreția gazdelor, care au înscris încă 27 de puncte față de doar 18 ale arădencelor și au obținut un succes convingător, 88-69.
Andie Easley a fost cea mai bună marcatoare a meciului, cu 25 de puncte, dar cea mai eficientă baschetbalistă de pe parchet a fost Ioana Ghizilă, care a reușit nu mai puțin de șase aruncări de trei puncte din șapte încercări.
Meciul trei al seriei se va disputa la Arad, marți, 23 aprilie, iar dacă „galben-albastrele” se impun, cele două formații vor juca și două zile mai târziu, tot în polivalenta arădeană. Dacă se va ajunge la scorul general de 2-2, partida decisivă se va disputa la Constanța, pe 29 aprilie.
Formații și marcatoare:
CSM Constanța: Ghizilă 20 (6×3), Miskiniene 12, Mărginean 11 (1×3), Higgins 10, Zivkovic 9, Jones 8 (2×3), Koizar 7 (1×3), Irimia 6 (2×3), Godri-Părău 3, Podar 2. Antrenor: Alexandru Olteanu
FCC UAV Arad: Easley 25 (3×3), Vitulova 17 (2×3), Murray 8 (1×3), Mititelu 6, Ghiță 6, Biszak 5 (1×3), Voica-Nagy 2, Fleșer, Negru, Cucu. Antrenor: Miroslav Popov
Arbitri: Alexandru Olaru (București) – Amalia Marchiș (Cluj-Napoca), Șerban Rasoga (Ploiești)
FOTO: CSM Constanța Baschet (facebook)