18 aprilie 1945 este data la care a început legenda. Atunci, Baronul Francisc Neuman a fondat clubul ITA, cunoscut mai apoi ca Flamura Roşie şi, din 1958 până în prezent, ca UTA. Gruparea a făcut numele Aradului cunoscut în întreaga lume atât prin performanțele realizate, cât și pentru spiritul său și a devenit cel mai important brand al orașului.

În primii 25 de ani de existență, echipa arădeană a cucerit șase titluri de campioană și două Cupe ale României, fiind cea mai titrată formație din provincie până în 2021. De asemenea, în 1970, UTA a reușit să elimine campioana Europei, Feyenoord Rotterdam, din Cupa Campionilor Europeni.

Gruparea „roș-albă” a dedicat aniversarea de 79 de ani copiilor arădeni, care au creat o atmosferă superbă la partidele din această lună, cu FC Botoșani și Hermannstadt. „Sărbătoarea din acest an o dedicăm în totalitate copiilor Aradului! Vrem să le mulțumim pentru că ne-au susținut cu miile în clipe grele, ne-au arătat ce înseamnă să iubești sincer și ne-au întărit” a fost mesajul formației arădene.

Mircea Rednic, Florin Iacob, Rareș Pop, Cătălin Vulturar și Claudiu Micovschi au fost prezenți la stadion de ziua UTA-ei, unde au semnat autografe și au făcut poze cu tinerii fani.

FOTO: UTA Arad

Recomandările redacției