Moment extrem de important pentru orașul Lipova, mai precis pentru locuitorii din cartierul Șoimoș, dar și cei care locuiesc pe câteva străzi din Lipova, care vor beneficia de investiții semnificative în infrastructura de apă și canalizare prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Proiectul, finanțat în principal de la bugetul de stat, vizează extinderea rețelei de apă și canalizare pentru a asigura servicii de calitate și acces la apă potabilă și canalizare adecvată pentru locuitorii din această zonă.

Conform datelor furnizate de autoritățile locale, proiectul cuprinde extinderea rețelei de apă și canalizare în localitățile Lipova și Soimos, cu o durată de implementare de 24 de luni. Valoarea totală a investiției este de aproximativ 29,163,062.80 lei, din care o sumă importantă, de 28,192,546.33 lei, este solicitată de la bugetul de stat, în timp ce restul va fi finanțat de la bugetul local.

Prin această inițiativă, se estimează că aproximativ 2065 de locuitori vor beneficia de servicii îmbunătățite de alimentare cu apă și canalizare. De asemenea, se va extinde rețeaua de canalizare, cu aproximativ 10110 metri de conducte, pentru a deservi un număr de 1652 de locuitori echivalenți.

” Introducerea canalizării și apei potabile în cartierul Șoimoș este o prioritate absolută pentru administrația noastră. Astăzi este un moment important, în curând vom scoate la licitație proiectul apă-canal pentru această zonă.  Am obținut toate aprobările și toate avizele necesare pentru a demara această lucrare extrem de importantă pe care cetățenii o așteaptă de 30 de ani”, precizează primarul Florin Fabius Pera.

”În sfârșit am ajuns să o vedem și pe asta. Eu locuiesc pe Valea Șoimoșului unde majoritatea oamenilor se aprovizionează cu apă din fântâni. Timp de 30 de ani toate administrațiile trecute au promis apă canal . Este una din cele mai mari realizări pe care le poate face primăria pentru șoimoșeni”, spune Gheorghe Gârbovan, consilier local Lipova.

În această dimineață la Șoimoș  a fost marcată zona, prin montarea de țăruși, pentru exproprierile necesare întroducerii rețelei de apă.

Această inițiativă a fost întâmpinată cu bucurie și recunoștință de către localnici, care și-au exprimat mulțumirea lor față de administrația actuală pentru demararea și implementarea acestui proiect vital. Fiind singura administrație care a demarat un proiect de asemenea anvergură în zonă.

”Suntem foarte bucuroși că în sfârșit după 30 de ani de promisiuni s-a rezolvat acest proiect. Abia așteptăm să înceapă lucrările. Până acum toată lumea ne-a promis. Mulțumim primăriei, toată lumea ne-a promis dar acum în sfârșit s-a rezolvat problema și o să avem apă și canal”, spune Ioan Vuculescu, localnic.

În concluzie, proiectul apă canal pe zona Șoimoș reprezintă un angajament important al autorităților locale, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții și la dezvoltarea durabilă a acestei zone.

  • solymosi var spune:

    Nustiu cum se face ca intoneauna inintea alegerilor apare acest subiect si dupa alegeri nu se face nimic Faptul ca au batut niste tarusi nu inseamna nimic Deja au devenit ridicoli. chiar ne insulta inteligenta

  • Bogdan spune:

    Soimosul e LOCALITATE nu cartier

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției