Danylo Kucher a revenit în poarta UTA-ei la sfârșitul lunii martie și a încheiat primele sale două partide din acest play-out fără gol primit, 0-0 la Cluj cu „U” și 1-0 la Arad împotriva Botoșaniului, când prestația sa a fost recompensată cu titlul de „omul meciului” și cu o prezență în echipa etapei.
Din păcate, ucraineanul a încasat trei goluri în meciul din runda precedentă, pierdut de arădeni împotriva lui Hermannstadt (1-3): „Am revăzut meciul cu Sibiu, l-am analizat, poate că am fost puțin relaxați, asta e părerea mea. În primele 20-25 de minute, înainte de penalty, am avut momente bune, însă când arbitrul greșește e dificil pentru moralul jucătorilor. În repriza a doua am primit două goluri în trei minute, a fost foarte rău. Suntem ca o familie, avem 11 jucători în teren, iar fiecare dintre ei poate greşi. Nu este vina mea sau a altui jucător, cu toţii lucrăm pentru acelaşi lucru şi fiecare poate greşi. Am revăzut fazele, la al doilea gol poate puteam să fiu puțin mai agresiv, la al treilea a fost mai greu, poate trebuia să mă poziționez puțin mai sus la acea centrare. Dar, acea înfrângere a trecut, trebuie să muncim pentru ce urmează, așa e în fotbal”
„Roș-albii” mai au de jucat cinci dueluri în play-out, iar primul va fi cel de luni (ora 19:00) de la Ploiești, împotriva Petrolului, formație preluată recent de Laszlo Balint, tehnicianul care l-a adus pe Kucher la Arad: „Fiecare meci este foarte important pentru noi, acum ne-au mai rămas cinci partide, din care trebuie să obținem puncte pentru viitorul clubului. Ne simțim bine în acest moment. Domnul Balint și-a așteptat oportunitatea pentru mult timp, acum a primit-o, la Petrolul. Față de sezonul trecut avem o altă echipă, alți jucători, totul este diferit, lotul s-a schimbat în proporție de 90%. Este un meci pe care trebuie să îl câștigăm pentru a ajunge pe primul loc în play-out. Îmi doresc acest lucru, iar asta își doresc și colegii mei și cei din staff. Cred că trebuie să avem energie, să fim mobili, să gândim pozitiv. Toți jucătorii se gândesc să termine bine sezonul, mai avem cinci meciuri în trei săptămâni până la finalul sezonului, trebuie să fim serioși și să fim pregătiți”
Revenirea ucraineanului în poarta UTA-ei a fost legată și de drama personală prin care a trecut căpitanul echipei, Florin Iacob, care și-a pierdut mama. Din câte se pare, cei doi portari vor împărți minutele până la finalul sezonului: „Am vorbit cu Mister, a spus că până la finalul sezonului eu voi juca în trei meciuri și Iacob în celelalte trei. Am o relație bună cu Florin, suntem ca o familie, dar e concurentul meu pe post, trebuie să fiu pregătit, să fiu concentrat la antrenamente și să îmi fac treaba” a declarat Kucher.
Portarul are 14 prezențe în Superligă în tricoul UTA-ei, dintre care șase în acest sezon.