Laszlo Balint rămâne neînvins pe banca Petrolului și după vizita UTA-ei. Tehnicianul a debutat la formația „galben-albastră” cu un succes important, 2-1 la Cluj cu Universitatea, iar astăzi ploieștenii au remizat contra fostei sale echipe, scor 1-1.

La final, tehnicianul a comentat rezultatul: „Nu știu în ce măsură suntem mulțumiți cu acest rezultat de egalitate, dar dacă stăm să privim strict desfășurarea jocului, este evident că au fost, din păcate, prea multe momente în care adversarul ne-a pus sub presiune, momente pe care cred eu că puteam să le gestionăm mai bine, anumite situații pe care puteam să le evităm, greșeli colective sau individuale. Nu suntem mulțumiți cu un punct, dar trebuie să ridicăm capul rapid din pământ. I-am văzut pe băieți foarte supărați în vestiar după meci. Pe undeva mă bucur că sunt supăraţi și consider acest egal pe propriul teren, practic, un eșec. Pentru mine este un semn de întrebare faptul că ieșim de la cabine timorați, apăsați, trebuie să rezolvăm acest lucru. Este clar că este o apăsare mentală, dar e clar că e ceva din punct de vedere psihic, pentru că s-a văzut, am avut acele momente în care ne-am clătinat, dar după aia am reușit să reacționăm și să avem destul de multe momente bune, chiar ocazii.”

Grozav a deschis scorul pentru ploieșteni, dar apoi UTA a fost echipa mai bună și putea să egaleze în mai multe rânduri. Elevii lui Mircea Rednic chiar au introdus balonul în poartă, în minutul 55, prin execuția frumoasă a lui Omondi, dar reușita a fost anulată de arbitrul Mladinovici pentru un henț la Luckassen, iar apoi Petrolul a ratat la rândul său două ocazii importante înainte de golul de 1-1 a lui Micovschi: „A fost acel gol anulat de VAR al lui Omondi, o execuție pe care chiar vreau să o remarc, am avut șansă, să spunem, la acea fază și echipa a reacționat bine. Am reușit să ne creăm ocazii, din punctul meu de vedere, dacă acolo reușeam să facem 2-0, cred că reușeam să ne asigurăm rezultatul, dar, pe de altă parte, trebuie să ne gândim că și ei au avut o ocazie uriașă în debutul partidei. Trebuie să analizăm rapid, e clar că au fost momente psihologice, de asta este frumos fotbalul. Cred că a fost un meci plăcut, în care ambele echipe au arătat că își doresc prin anumite mijloace să-și asigure rezultatul. Până la urmă, este un punct în clasament, mai sunt 12 puncte puse în joc și încercăm să facem tot ceea ce ține de noi să scoatem maxim din fiecare partidă” a declarat tehnicianul.

Perioada bună a ploieștenilor din repriza secundă a fost provocată și de schimbările făcute de Laszlo Balint, însă spre final și un jucător introdus pe parcurs de Mircea Rednic, Alexandru Tudorie, a fost aproape să aducă trei puncte arădenilor: „Ceea ce trebuie să subliniez din nou este modul în care au venit din nou de pe bancă jucători, pentru că au venit cu tonus bun Berisha, Ișfan, Iustin (n.a. Răducan), Dumitriu, chiar Garutti, iar aici vreau să fiu foarte deschis și să spun că sunt nemulțumit de faptul că în momentul în care am apelat la această apărare cu trei fundași centrali am avut mai multe probleme decât atunci când am jucat cu doi fundași centrali, în condițiile în care UTA a jucat cu doi atacanți de la început. Raționamentul pentru care l-am introdus pe Garutti a fost faptul că în acel moment UTA a jucat cu doi atacanți cu talie, era normal, vor veni cu mai multe mingi la careu, am spus să avem o siguranță suplimentară. Din păcate, am fost surprinși cu aceste mingi în spatele nostru, din nou, aspecte pe care e clar că ni le evidențiază jocul și trebuie să le reglăm foarte rapid. N-am făcut un marcaj unu la unu, a fost o apărare zonală, deci Papp a fost de picior drept, Huja a fost pe picior stâng după introducerea lui Tudorie, pentru că trebuie să ne gândim că Tudorie a avut cele două situații, prin aceste plecări în spatele fundașilor centrali. E clar, trebuie să fim mai atenți, trebuie să fim mai responsabili, trebuie să avem mai mult curaj și mai multă încredere pentru că, repet, eu cred foarte mult în potențialul acestui grup. Important e ca să creadă și ei și să avem această disponibilitate prin care să putem să lăsăm ultimul strop de energie în teren. Trebuie să remarcăm și evoluția lui Zima, pentru că, la fel ca și la Cluj, a avut câteva intervenții decisive. Una peste alta, așa ca disponibilitate la efort, ca atitudine, trebuie să-i felicit pe băieți, dar și ei conștientizează că la acest nivel de joc, la nivelul exprimării, trebuie să fim un pic mai buni”

Până la finalul sezonului, Petrolul mai joacă în deplasare cu FC Hermannstadt și Politehnica Iași, iar pe teren propriu le va întâlni pe FC Botoșani și Oțelul.

FOTO: Petrolul Ploiești

Recomandările redacției