Finala din Liga Națională de Baschet Feminin s-a încheiat în această seară la Arad, unde CSM Constanța a trecut cu 71-56 de FCC UAV şi a câştigat primul titlu din istorie. Arădencele au depăşit aşteptările în acest sezon şi au produs surpriza în semifinala cu Sepsi, dar în finală formația din Constanța a fost mai bună şi s-a impus cu scorul general de 3-0.
Formația oaspete a condus ostilitățile încă de la început şi au condus la o diferență de şapte puncte. Arădencele au început să dea speranțe fanilor şi s-au apropiat pentru o scurtă vreme, după aruncările reuşite de Easley şi Ghiță, însă la finalul primului sfert, Constanța conducea cu 19-13. Până la pauza mare, duelul s-a disputat sub aceleaşi coordonate, iar repriza secundă a început de la scorul de 24-37.
Diferența s-a mărit şi mai mult în sfertul trei, câştigat de formația oaspete cu 17-8, iar “galben-albastrele” ar fi avut nevoie de un miracol pentru a împinge finala în meciul patru. FCC UAV a câştigat ultimul sfert, cu 24-17 şi au mai redus din proporțiile eşecului, însă victoria oaspetelor nu a fost pusă în pericol în niciun moment.
Formații și marcatoare:
FCC UAV Arad: Easley 18, Murray 18, Mititelu 11 (2×3), Ghiță 7, Voica-Nagy 2, Biszak, Negru, Ciotir, Fleșer, Cucu, Valea. Antrenor: Miroslav Popov
CSM CSU Constanța: Miskiniene 14, Koizar 9 (1×3), Jones 9, Irimia 8 (1×3), Ghizilă 7 (1×3), Higgins 6, B. Fota 6 (2×3), Godri-Părău 4, Zivkovic 4, Podar 4 (1×3), Mărginean, Vaida. Antrenor: Alexandru Olteanu
Arbitri: Alin Faur (Timișoara), Bogdan Podar și Amalia Marchiș (ambii din Cluj-Napoca)