În acest sfârșit de săptămână, comuna Almaș se pregătește să sărbătorească venirea primăverii și sărbătoarea Paștelui cu un eveniment de neratat: „Vânătoarea de ouă” și „Târgul de Paști”, care va avea loc duminică, 28 aprilie 2024, în pitorescul parc „Corabia piraților”.
Organizatorii evenimentului au pregătit o zi plină de bucurie și distracție pentru întreaga familie. Atmosfera festivă va fi întregită de preparatele tradiționale pregătite cu grijă de maeștrii bucătari almășeni, inclusiv celebrele „clătite furioase”, care vor fi pe placul tuturor participanților.
Cei mici sunt invitați să participe și la „împistrit de ouă”. De asemenea, vor fi organizate diverse activități și jocuri pentru copii, sub îndrumarea unei trupe profesioniste de teatru, care va asigura atmosfera plină de veselie și bucurie.
Pentru cei interesați să descopere produse tradiționale și obiecte specifice sărbătorii de Paște, „Târgul de Paști” va oferi o gamă variată de opțiuni, de la delicatese locale la decorațiuni deosebite.
Autoritățile locale transmit un călduros îndemn tuturor locuitorilor din Almaș și din împrejurimi să se alăture acestui eveniment deosebit și să sărbătorească împreună bucuria primăverii și a sărbătorii Pascale.
Așadar, duminică, parcul „Corabia piraților” din Almaș va fi locul unde cei mici dar și cei mari vor avea un prilej excelent de a petrece timpul în familie și de a sărbători tradițiile locale într-un mod distractiv și interactiv.
”Duminică, 28.04 2024, de la ora 16 va avea loc „Vânătoarea de ouă ” și „Târgul de Paști” în parcul „Corabia piraților” din Almaș.
Vă invităm cu mic cu mare să savurați „clătita furioasă ” preparată de maeștrii bucătari almășeni, să participați la împristit de ouă, jocuri și activități de copii, sub coordonarea unei trupe profesioniste de teatru. Vă așteptăm cu mult drag”, transmit autoritățile