Accident grav pe DN 79, în apropiere de Zimand Cuz
Distribuie articolul:
Accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, pe DN 79, în apropierea localității Zimand Cuz. Posibil o victimă încarcerată. Intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă.
Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al ISU Arad spune că intervenția este în dinamică.
UPDATE:
În urma accidentului au rezultat două victime, dintre care una încarcerată, în stare de inconștiență. Pompierii au acționat pentru extragerea victimei din autoturism ulterior aceasta fiind preluată de către echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă și transportă la spital, prezentând semne vitale. Este vorba despre o femeie în vârstă de 66 ani.
Cea de-a doua victimă – un bărbat în vârstă de 51 de ani, este conștient și cooperant. Acesta a fost evaluat medical la locul evenimentului, refuzând transporul la spital. Pompierii militari arădeni au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.
Procesul electoral pentru alegerile prezidențiale din România a debutat în diaspora, oferindu-le cetățenilor români din afara țării posibilitatea de...
Echipele Rețele Electrice Banat și ale contractorilor companiei continuă să lucreze pentru reluarea alimentării cu energie electrică în zonele afectate...
În ultimele 48 de ore, polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea accidentelor grave și conștientizarea pericolelor cauzate...