Polițiștii arădeni au vizitat copiii din mai multe zone ale județului pentru a le face o bucurie.

,,Sărbătorile Pascale sădesc în sufletele noastre sentimente de mulțumire și recunoștință pentru tot ce avem, dar mai ales pentru ce ne-a fost dat: sănătate, fericire, bunătate.

Printre noi, însă, sunt cei mai puțin norocoși, care, pentru o perioadă mai îndelungată sau mai scurtă, sunt în dificultate.

Dacă adulții sunt oarecum mai învățați cu greutățile, cel mai mult se poate citi suferința pe fețele copilașilor”  spun reprezentanții IPJ Arad.

Pentru copilașii din mai multe zone din județ, polițiștii Corpului Național al Polițiștilor, împreună cu Asociația „ARPOLIS„, și polițiștii Biroului Rutier, împreună cu Arhiepiscopia Aradului, au pornit într-un mic turneu, pentru a le oferi cadouri, cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

Cele două campanii au fost susținute exclusiv din fondurile polițiștilor, iar zâmbetele de pe chipurile celor mici au fost, pentru noi, polițiștii arădeni, cel mai frumos cadou.

,,În fiecare zi încercăm să fim parte a comunității și să ne implicăm acolo unde suntem solicitați, dar de Sărbători, simțim că trebuie să contribuim cu mai mult.

Ne dorim să fim mai buni, mai conștienți și mai implicați, și cu sprijinul cetățenilor, putem face din comunitățile unde trăim și muncim un mediu mai sigur și mai frumos”, mai adaugi reprezentanții IPJ.

 

 

Recomandările redacției