Sorin Stanciu, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), s-a întâlnit la Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” cu jurnaliștii arădeni care fac parte din uniune. Alături de acesta s-a aflat și Emil Stanciu, coordonatorul echipei care a elaborat noul statut al UZPR. Oficiile de gazdă au fost făcute de Vasile Filip, președintele Filialei „Ioan Slavici” Arad a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, care a făcut și o scurtă prezentare a activității filialei.
Aflat pentru prima dată la Arad, Sorin Stanciu, care a preluat conducerea UZPR după decesul regretatului Doru Dinu Glăvan, le-a spus jurnaliștilor prezenți, că uniunea a crescut în continuare, mulți ziariști în activitate alegând să devină membri, astfel în cât noul statut a fost gândit de o manieră care să răspundă noilor nevoi. „ În ultimii doi ani am promovat astfel de întâlniri cu membrii noștri din filiale pentru a dialoga. Uniunea a crescut în continuare, sunt foarte mulți tineri, jurnaliști în activitate care au venit alături de noi, ceea ce ne-a obligat să gândim puțin altfel statutul”, le-a spus Sorin Stanciu celor prezenți. Acesta a mai ținut să menționeze că Adunarea Generală a UZPR va avea loc pe 20 iulie, când va fi ales președintele și organismele de conducere. Lucia Bibarț, secretarul UZPR Arad și vicepreședintele Doru Sinaci au prezentat revista „Ateneu Arădean”, Florica R. Cândea, revista „Gutenberg”, părintele Gheorghe Hodrea, publicația în grai „Lada cu spinare”, Dorin Ocneriu, revista „Stindard”, după care Emil Stanciu a vorbit despre noul statut, jurnaliștii prezenți au avut ocazia să pună întrebări celor doi invitați.
Minut de reculegere pentru Adrian Hărțău
O veste foarte tristă a căzut ca un traznet printe ziariștii adunați la Biblioteca Județeană: fostul jurnalist Adrian Hărțău a trecut în eternitate, astfel încât a fost ținut un moment de reculegere în memoria colegului nostru dispărut mult prea devreme, la numai 51 de ani, după o grea suferință.