Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul anului 2023, valoarea fiind cu circa 10% mai mare decât cea înregistrată în 2022 (6,3 miliarde de euro), potrivit estimărilor GPeC, ARMO şi ale principalilor jucători din domeniu. „Valoarea de 7 miliarde de euro face referire la toate tranzacţiile generate din România atât către comercianţii autohtoni, precum şi către magazinele online din afara graniţelor ţării şi reprezintă strict segmentul e-tail, adică produsele fizice (tangibile) care au fost cumpărate prin internet. În acest cuantum nu au fost incluse serviciile, plata facturilor la utilităţi, conţinutul digital sau biletele de avion, vacanţele şi călătoriile, rezervările hoteliere, biletele la spectacole ori la diferite evenimente etc. Dacă le-am adăuga şi pe acestea, valoarea totală ar depăşi 10 miliarde de euro”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Române a Magazinelor Online (ARMO).Potrivit lui Andrei Radu, comerţul online este în continuă dezvoltare, cu perspectivă de dublare a volumelor în următorii 10 ani. Potrivit statisticilor oficiale citate de acesta, 68% dintre internauţi au cumpărat online cel puţin o dată în 2023, ceea ce arată un apetit în creştere pentru e-commerce şi un grad de adopţie tot mai mare a acestei metode conveniente de a face cumpărături. „Însă, magazinele online româneşti trebuie să fie din ce în ce mai dinamice, să îşi găsească diferenţiatorii reali şi să îi promoveze, să aibă un customer service bun, să îşi diversifice oferta şi canalele de vânzare pentru că în 2023 a sosit deja valul jucătorilor chinezi care este încă în creştere – nu a atins apogeul – şi care poate aduce schimbări semnificative în peisajul de e-commerce autohton”, a subliniat Andrei Radu în comunicat. Potrivit estimărilor jucătorilor din domeniu, comerţul online va continua să crească şi în 2024 cu aproximativ 10% faţă de anul precedent. (sursa: Agerpres)

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției