Marele actor Costel Constantin s-a stins din viață în urmă cu puțin timp, la vârsta de 81 de ani. De-a lungul decadelor, actorul a reușit să creeze o legătură profundă cu publicul său. Interpretările sale autentice și emoționante au atras aprecieri unanime, atât din partea publicului, cât și a criticilor. Fiecare reprezentație a fost o demonstrație a angajamentului său față de arta teatrală și a dorinței de a oferi performanțe de neuitat.
Pe 20 octombrie 1942, în Galați, s-a născut unul dintre cei mai talentați și apreciați actori ai teatrului românesc. Absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, clasa profesorului Beate Fredanov, în 1964, acest actor și-a început cariera teatrală la Teatrul Național din Iași, unde a activat până în 1969. Debutul său a fost marcat de rolul Călugărului tânăr în piesa „Beckett” de Jean Anouilh, regizată de Sorana Coroamă-Stanca.
După absolvirea liceului „Mihail Kogălniceanu” din Galați, unde a fost membru al trupei de teatru a școlii, actorul a fost influențat de unchiul său, Damian Bozianu, un actor renumit în Galați. Această influență l-a determinat să urmeze o carieră în actorie, fiind acceptat din prima încercare la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Sub mentoratul marelui actor Ion Finteșteanu, și-a dezvoltat abilitățile și pasiunea pentru teatru. În 1969, talentul său a fost remarcat de actorul Radu Beligan, pe atunci director al Teatrului Național București. Invitat să se alăture prestigiosului teatru din capitală, actorul a debutat pe scena Teatrului Național București în 1970, interpretând rolul lui Nick din „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de Edward Albee. Aceasta a marcat începutul unei cariere impresionante, cu numeroase roluri principale în piese clasice și contemporane.
Pe parcursul carierei sale la Teatrul Național București, actorul a interpretat o varietate de roluri, demonstrând o versatilitate și un talent remarcabile. Printre cele mai notabile roluri se numără cele din „Regele Lear” de William Shakespeare, „Năpasta” și „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, „Alexandru Lăpușneanu” de Virgil Stoenescu și „Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea. Fiecare interpretare a fost caracterizată de profunzime și autenticitate, captivând publicul și criticii deopotrivă.
sursa: redactia.ro
