Universitatea Craiova şi-a asigurat prezența în turul doi preliminar al următorului sezon din UEFA Conference League. „Alb-albaștrii” și-au câștigat locul în cupele europene după victoria obținută pe teren propriu în această seară la barajul contra Universității Cluj: 5-4 la penalty-uri, după 1-1 la finalul prelungirilor.
Primele 90 de minute au fost echilibrate, cu destule ocazii ratate la ambele porți, însă niciuna dintre cele două formații nu a reușit să înscrie, așadar s-a intrat în prelungiri. Se părea că scorul de 0-0 se va menține și până la finalul minutelor adiționale, însă spre sfârșit s-a declanșat o adevărată nebunie. În minutul 119, Gheorghe a comis un henț în careu, iar gazdele au primit o lovitură de la 11 metri, transformată de Lyes Houri. Mai apoi, Koljic a introdus și el mingea în poartă, însă reușita a fost anulată pentru offside, iar după câteva minute clujenii au primit și ei un penalty, când Markovic l-a faultat în careu pe Mitrea. Nistor a fost care a executat și a înscris la rândul său, în minutul 120+10, iar meciul a trecut la loviturile de departajare.
După nouă execuții, scorul era 4-4 (au transformat Koljic, Mekvabishvili, Crețu și Houri, respectiv Bic, Mitrea, Chipciu și Thalisson), singura ratare aparținându-i lui Raul Silva. Așadar, Nistor a avut oportunitatea să o ducă pe „U” Cluj în cupele europene după aproape 20 de ani, însă execuția sa a fost respinsă de portarul Popescu. Apoi, Zajkov a transformat pentru craioveni și Popescu a intervenit din nou, de această dată la șutul trimis de Ilie, asigurând victoria echipei sale.
Așadar, formația antrenată de Constantin Gâlcă se alătură celor de la CFR Cluj în turul 2 preliminar al Conference League. România mai este reprezentată în sezonul viitor al cupelor europene de FCSB (turul 1 preliminar din Champions League) și Corvinul Hunedoara (turul 1 preliminar din Europa League).
FOTO: Universitatea Craiova (facebook)