Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a murit, luni, în jurul orei 6:00, anunţă clubul Steaua.

Birtalan a fost supus unui transplant de ficat în 2008 şi era internat de mai mult timp la Spitalul Fundeni din Capitală.

”Lumea e nedreaptă. Nu poate să moară aşa repede un asemenea om. Un om şi un handbalist incredibil. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a spus plângând, fostul său coleg, Vasile Stângă, conform paginii de Facebook a grupării Steaua Bucureşti.

Unul dintre cei mai valoroși handbaliști ai României, a făcut carieră la Steaua. A câștigat 12 tituri de campion, dar și Cupa Campionilor Europeni în 1977. A jucat 14 ani fără întrerupere la echipa națională adunând 231 de meciuri. Fostul inter stânga a marcat 993 de goluri, fiind pe locul 3 în clasamentul all-time după Vasile Stângă (1414) și Robert Licu (1054).

După ce a renunțat la activitatea de jucător, Ștefan Birtalan a fost antrenor la Steaua, la națională, conducător și membru în Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal. Ca antrenor, cu Steaua, a fost de șase ori Campion al României și a câștigat trei Cupe ale României, scrie sursa citată.

Marele campion avea 75 de ani.

sursa: ziare.com

Recomandările redacției