Jandarmii arădeni au desfășurat, duminică, 02 iunie, împreună cu reprezentanți A.N.P.A Transilvania, o acțiune de prevenire a pescuitului ilegal, în zona localităților Chișineu-Criș, Socodor, Pilu și Vărșand, din județul Arad.
Pe timpul acțiunii jandarmii au constatat 24 de încălcări ale prevederilor legale fiind aplicate un număr de 24 de sancțiuni în valoare de 13.200 de lei, pentru pescuitul în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace a peștilor și a altor viețuitoare acvatice, în zonele de protecție și pentru pescuitul recreativ al oricăror specii de pește și alte viețuitoare acvatice vii, efectuat în perioada de prohibiție, în zonele piscicole naturale.
Faptele constituie încălcări ale prevederilor legale prevăzute de O.U.G. nr. 23 din 2008, privind pescuitul și acvacultura. Totodată un tânăr de 28 de ani care desfășura o activitate de picnic în localitatea Socodor a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Lg. nr.54/ 2012 privind desfășurarea activităților de picnic. Acesta a încălcat prevederile legislației în vigoare, în sensul nerespectării obligației de a arunca deșeuri doar în locurile special amenajate. Protejarea mediului constituie o responsabilitate a fiecăruia dintre cetățeni și orice încălcare a legislației are efecte pe termen lung.
Bravo lor,sa faca mai des asemenea controale ,noi cei care respectam prohibitia si avem parmisele de pescuit vizate cand mergem la pescuit gasim plin de gunoaie pe locurile depescuit si mai putine capturi . nu
Jenant…,,Protejarea mediului”, cică !!!!
De ce este jenant ,? Faci un picnic da ,dar nu-ti lăsa gunoaiele pe unde vrei . Când o să ne mai schimbăm ? Cu asa mentalitate ,niciodată.
Bravo jandarmilor constiinciosi de salvarea biodiversitatii planetei. Cinste politicienilor pentru legalizarea exploatarii „sustenabile” a resurselor acestei tari. Sanctionarea celor cu bata-n balta si clisa-n bat este solutia
Foarte bine!!