Lotul UTA-ei s-a reunit în această dimineață sub comanda lui Mircea Rednic și a staff-ului său, iar pe lângă jucătorii seniori aflați sub contract, juniorii selectați de antrenorul arădenilor și cei câțiva fotbaliști veniți în probe, a fost prezent și Adrian Petre. Atacantul de 26 de ani a fost ofertat anul trecut de formația „roș-albă”, însă a preferat să semneze cu o altă echipă din Superligă, FC Hermannstadt, unde însă a evoluat foarte puțin sub comanda lui Marius Măldărășanu. În partea a doua a sezonului, arădeanul a jucat în Liga a II-a, la CS Tunari, unde a strâns șase prezențe, fără să marcheze vreun gol, iar echipa a retrogradat la finalul stagiunii.

Crescut de Atletico și UTA, Petre a îmbrăcat tricoul „roș-alb” la nivel de seniori în două perioade diferite, 2015-2017 și februarie-iunie 2021.

La antrenamentul de astăzi, desfășurat pe terenul ICRTI, au fost prezenți foarte mulți juniori, dar și câțiva dintre fotbaliștii care au participat la trialurile din ultimele două zile. Mai exact, fundașul Denis Tătaru (18 ani), mijlocașii Darius Ghindovean (21 de ani) și Abris Samson (17 ani) și atacantul Raoul Cristea (21 de ani). O altă noutate, pe lângă Adrian Petre, a fost mijlocașul italian Luca Innocenti (21 de ani), jucător crescut de Fiorentina, care a evoluat în ultimele două sezoane în Serie D. Fotbaliștii s-au pregătit sub comanda „secunzilor” Sorin Rădoi, Ștefan Boroș și Dan Țapoș, dar și a preparatorilor fizici, Vlad Nicoară și Cătălin Stănilă. Mircea Rednic a rămas la stadion pentru a pune la punct tot programul de pregătire al verii, dar și strategia pentru perioada de transferuri.

Dintre fotbaliștii seniori care se află sub contract cu formația arădeană, nu au fost prezenți Diogo Rodrigues, Ibrahima Conte, Joao Pedro, Eric Omondi, Kemar Lawrence, Imoh Ezekiel, Kevin Luckassen și Marcelo Freitas, cu mențiunea că brazilianul a fost anunțat deja ca noul jucător al celor de la Sepsi. Nici belgianul Benjamin van Durmen, primul transfer al UTA-ei din această vară, nu a fost prezent.

Iată cei 35 de jucători care s-au aflat astăzi la reunire:

Portari: Florin Iacob, Danylo Kucher, Cristian Blaga

Fundași: Alexandru Benga, Marko Stolnik, Răzvan Trif, Darius Iurasciuc, Ionuț Anișorac, Eric Bărbat, Răzvan Joldea, David Băloi, Denis Tătaru

Mijlocași: Albert Stahl, Andrej Fabry, Cristian Mihai, Andrei David, Fabiano Cibi, Robert Vîlcu, Ahmet Ekmekci, Vlad Bădău, Adelin Nica, Mario Andrieș, Răzvan Ristin, Denis Țăroi, Raul Popa, Darius Ghindovean, Luca Innocenti, Abris Samson

Atacanți: Raul Stanciu, Adrian Petre, Vadym Kyrychenko, Alessio Calotă, Adrian Dragoș, Samir Borcea, Raoul Cristea

Recomandările redacției