Un autoturism s-a rasturnat în afara partii carosabile, la intrarea ștrandului Neptun dinspre Podul Decebal.

Intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă.

Intervenția este în dinamică.

UPDATE 1: Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al ISU Arad a declarat: 

În urma accidentului a rezultat o victimă conștientă, cooperantă, ieșită din autoturism. Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 36 de ani, care, în urma evaluării medicale a refuzat transportul la spital.

Pompierii militari arădeni asigură măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.

UPDATE 2: Reprezentanții IPJ au declarat: „La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 08:30, un bărbat de 34 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe str. Cetății, spre Teatru, în zona ștrandului “Neptun”, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu o țeavă de gaz, pe care a avariat-o, după care s-a răsturnat. În urma impactului, nu au rezultat victime, testarea cu aparatul alcooltest indicând o valoare de 0,31 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Testarea cu aparatul din dotare nu a indicat prezența de substanțe interzise în organism. Cel în cauză a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.485 de lei, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile”.

Recomandările redacției