Joi, 13 iunie 2024, începând cu orele 14:00, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad organizează lansarea volumului de poezii cu titlul „Un labirint cu esențe-n trăiri” semnat de Elvira Kapus.

Având experiența didactică prin cariera de profesor în învățământul primar, Elvira Kapus abordează una dintre cele mai pure forme de exprimare literară, poezia, creând o legătură profundă între autor și cititor și deschizând porți către înțelesuri și sentimente complexe. După cele două volume de poezie, „Cărări tivind cu triolete” și „Catifelări pe drumuri sentimentale”, după poezii publicate în patru antologii literare, după implicarea în cercetarea istorică și etnografică a orașului Ineu, unde trăiește de peste patru decenii, Elvira Kapus își perfecționează stilul liric într-un nou volum, ce vede lumina tiparului la editura arădeană Mirador, un volum ce constituie „un giuvaier în golfurile sublimului”, după cum afirmă scriitoarea Doina Moritz în prefața atât de sugestiv intitulată „Sublimul din cuvânt”.

Evenimentul, ce va desfășura în Sala de Artă și Multimedia „Sabin Drăgoi” a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad, va avea ca invitați pe talentata scriitoare Sorina Anca și distinsul editor al volumului, Ioan Matiuț, care, prin cuvinte care dansează pe filigranele sensibilității, vor face o pledoarie pentru liric, poezie și emoție. Cu acest prilej, tânăra și talentata Maria-Alexandra Madarasz va încânta audiența cu un recital de flaut. „Vă așteptăm cu drag la Bibliotecă, unde poezia va fi la ea acasă, emoțiile vor vibra în armonie cu fiecare vers și sunet subtil ale flautului, într-o atmosferă a cuvântului și al sufletului uman!”, punctează reprezentanții instituției.

 

Recomandările redacției