În primul amical din această vară, UTA s-a impus pe terenul Progresului Pecica, scor 2-1. Mircea Rednic a folosit o formulă experimentală, formată exclusiv din juniori şi fotbalişti aflaţi în probe.

Omogenitatea gazdelor, care au folosit un prim 11 similar cu cele aliniate în sezonul recent încheiat de Liga a III-a, s-a văzut în prima repriză. Pecicanii au deschis scorul în minutul 13, prin Mirel Arsene, care a transformat o lovitură de la 11 metri acordată după un fault comis de Tătaru, fotbalist din academia lui Poli Timișoara care se află în probe la UTA. Gazdele puteau să mai înscrie înainte de pauză, însă Blaga a intervenit bine în repetate rânduri și prima repriză s-a încheiat cu avantaj minim pentru pecicani.

Partea secundă a arătat cu totul altfel, iar „roș-albii” au reușit să egaleze în minutul 58, prin Ahmet Ekmekci, care l-a învins pe Burtic cu un șut în vinclu dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri. Scorul final a fost stabilit opt minute mai târziu, de Adelin Nica, cu un șut bun de la 20 de metri.

Antrenorul secund al UTA-ei, Ștefan Boroș, a tras concluziile la final: „Un test foarte bun și util pentru noi astăzi, intensitatea a fost bună, a fost o oportunitate pentru tot staff-ul tehnic să vedem jucătorii împrumutați anul trecut în ligile inferioare și pe cei din Academie. Un test util pentru toată lumea și așteptăm acum următorul pas, să vedem unde vor urma să evolueze. Momentan, probabil vom opri câțiva jucători, care vor face parte din semi-cantonamentul pe care urmează să-l avem săptămâna viitoare, iar pe ceilalți o să îi monitorizăm în continuare și o să vedem unde îi putem plasa pentru ca ei să se dezvolte în continuare. Toată lumea rămâne în vederile noastre, probabil pentru perioada următoare ne uităm la 3-4 jucători care să facă parte din semi-cantonament”

Pentru al doilea an la rând, Ahmet Ekmekci înscrie un gol superb într-un amical pentru UTA. Anul trecut, tânărul fotbalist nu a apucat să debuteze la echipa de seniori din cauza unor probleme la inimă, iar în a doua parte a sezonului a fost împrumutat în Liga a II-a, la CSC Dumbrăvița. „O să fac tot ce ține de mine, tot ce îmi stă în putință, îmi doresc să joc la un nivel cât mai înalt, vreau să debutez în Superligă, vreau să rămân aici și să dau tot ce am mai bun, asta îmi doresc. M-a ajutat foarte mult experiența de la Dumbrăvița, deoarece am văzut o altă perspectivă a fotbalului, am jucat la seniori, a fost un nivel mai bun decât la juniori. Consider că m-am dezvoltat și pe plan fizic și pe plan psihic și eu zic că am venit mult mai proaspăt aici. Nu știu ce îmi lipsește ca să joc în Superligă, decizia va fi a antrenorului, însă eu încerc să devin tot mai bun de la zi la zi, încerc să îmbunătățesc tot ce am. Momentan nu știu nimic legat de un interes al Dumbrăviței, voi continua antrenamentele cu UTA până voi afla un răspuns cert, însă prioritatea mea este să rămân aici. Nu am mai avut probleme, sunt sută la sută sănătos. Eu zic că îmi va veni și mie rândul, pentru că fac tot ce ține de mine, am încredere maximă în mine, știu ce pot, știu ce vreau și eu zic că va fi bine” a declarat mijlocașul de 20 de ani.

Antrenorul Progresului, Dan Stupar, a vorbit la rândul său despre meciul contra „roș-albilor”: „Ca de fiecare dată, sigur că e o plăcere și o onoare să putem ajuta clubul UTA, există și o colaborare foarte bună între Pecica și UTA Arad. Chiar dacă este contrar principiilor mele să aduc echipa după două săptămâni de vacanță, am făcut-o de drag și din respect pentru clubul UTA. Din păcate, n-am putut să aliniem chiar cel mai bun prim 11, pentru că unii jucători își luaseră deja bilete de vacanță și sunt plecați, nu am putut să-i aduc înapoi. Am făcut eforturi în această săptămână, am făcut două antrenamente și le-am explicat și băieților că e important și pentru ei. Sperăm ca acest meci a venit în sprijinul și în ajutorul celor de la UTA pentru ceea ce și-au propus de la acest joc”

Formații: 

Pecica: Burtic – M. Salka, Wild (Stanciu 46), Nasiru, Franklin – Shiaondo, Iuga (Godwin 65) – Răchită (Matyus 65), Arsene (Gomboș 65), Bozian (Szep 65) – Borcea. Antrenori: Dan Stupar și Bogdan Bozian

UTA: Blaga (Cutean 70) – Băloi, Iurasciuc, Tătaru (Joldea 46), Anișorac – Ristin (Bărbat 46), Vîlcu (Cibi 46) – Samson (R. Popa 46), Innocenti (Ekmekci 46), Bădău (A. Nica 46) – R. Cristea (Kyrychenko 46). Antrenor: Mircea Rednic

Arbitri: Dorinel Herțeg – Paul Iovescu, Adrian Bunaciu

 

FOTO: Vlad Omu X

Recomandările redacției