Păulișana Păuliș a câștigat faza județeană a Cupei României, după ce s-a impus cu 2-1 împotriva Frontierei Curtici în finala disputată sâmbătă la Chișineu Criș.

După un început echilibrat, în care cele două formații nu și-au creat prea multe oportunități de gol, soarta meciului avea să se schimbe în minutul 39. Căpitanul celor de la Curtici, Alin Pavel, a primit al doilea cartonaș galben după o intervenție asupra lui Gavrilaș și și-a lăsat echipa în zece oameni. La pauză s-a intrat cu scorul de 0-0, dar Păulișana a reușit să profite de omul în plus și a deschis scorul în minutul 60. Varga a executat o lovitură de colț, Brândușe a trimis spre poartă, iar Cătălin Morariu a împins mingea în plasă dintr-un metru. Reușita a fost urmată de ocazii la ambele porți, dar până la urmă cei care au înscris au fost tot jucătorii formației din Păuliș, în minutul 90. După o pasă a lui Schinteie, Alexandru Gavrilaș a purtat o acțiune pe dreapta și a marcat cu un șut din unghi. După doar câteva momente, Deta a avansat în partea stângă și a trimis în fața porții, de unde Petrică Huțanu a redus din diferență cu o reluare simplă. Avea să rămână ultima reușită a meciului însă, iar Păulișana Păuliș câștigă în premieră trofeul Cupei României.

Formația pregătită de Lucian Ciba va participa în faza regională a următorului sezon al Cupei, de unde va avea oportunitatea să avanseze în faza națională.

Formații:

Păuliș: Toma – Schinteie, Becheș, Pleșca, C. Morariu (87 Gîrna) – Gavrilaș, N. Marc (10 D. Crișan), G. Pop, P. Varga – Cr. Moldovan (21 D. Ștefan), Brândușe. Antrenor: Lucian Ciba

Curtici: Trifoi – Gurban, Bercu, N. Varga, Huțanu – Al. Pavel, Lazea – Dochița (46 Deta), Lolea (68 Zsogo), Bonchiș (81 Abrudan) – Sulea. Antrenor: Norbert Jozsa

Arbitri: Tudor Jurcă – Emil Arsa, Flavius Mocanu. Rezervă: Sorin Saladea

Observatori AJF: Marius Alexa și Ovidiu Coman

Recomandările redacției