Președintele USR, Cătălin Drulă, a declarat luni, 10 iunie, că își dă demisia din funcţia de preşedinte al partidului, după aproape doi ani, în urma alegerilor europarlamentare din 9 iunie, în care Dreapta Unită (USR, Forța Dreptei și PMP) a ieșit pe locul trei, după PSD-PNL și AUR.
„Rezultatul alegerilor este sub aşteptările pe care le-am avut. Pentru mine, în întreaga mea viaţă asumarea a fost un principiu de bază. Îmi asum acest rezultat şi voi convoca în USR alegeri pentru un nou preşedinte în cel mai scurt timp. Avem oameni şi lideri puternici care pot duce mai departe această construcţie”, a spus Drulă într-o conferință de presă, conform news.ro.
El a adăugat că un posibil succesor ar putea fi primarul din Timișoara: „Mă gândesc aici la Dominic Fritz, un om care a câştigat decisiv votul în Timişoara şi a arătat că PSD şi PNL pot fi înfrânte”.
A1 138
Așa au votat românii: Călin Georgescu intră în turul II și s-ar putea de pe primul loc
citește mai mult »
Domnule primar Fritz felicitări pentru rezultatul obținut să faceți în continuare lucrări pentru reabilitarea Timișoarei demonstrand României că sunteți un bun și harnic roman