Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădalc II, împreună cu lucrători ai Comisariatelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentații Protecției Consumatorului Bihor și Arad, nu au permis intrarea în ţară a trei mijloace de transport încărcate cu bunuri considerate a fi deșeuri, pentru care șoferii nu a putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.
În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II împreună cu lucrători ai Comisariatelor județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentații Protecției Consumatorului Bihor și Arad au efectuat controlul, la intrarea în ţară, asupra a trei automarfare înmatriculate în România și Polonia conduse de doi cetățeni români și un polonez.
Aceștia transportau 58.300 kilograme deșeuri, constând în diverse bunuri (textile și mobilă second-hand, aluminiu și saltele), bunuri care proveneau de la societăți comerciale din Italia și Polonia pentru diferite firme din România.
Polițiștii de frontieră și reprezentanții Comisariatelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentanții Protecției Consumatorilor Bihor și Arad au stabilit faptul că șoferii nu dețin documente complete necesare importului de deșeuri.
În consecință, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.