Având în vedere prognozele Administrației Naționale de Meteorologie, se impune și la nivelul municipiului Arad instituirea unor restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t. Acestea se vor aplica în perioadele sub avertizări de cod portocaliu, în intervalul orar 10:00- 20:00, pe întreaga rețea rutieră administrată de Consiliul Local al Municipiului Arad. Comisia de Sistematizare a Circulației a avizat favorabil solicitarea venită din partea Direcției Edilitare – Serviciul Întreținere și Reparații Căi de Comunicații Terestre. Potrivit legislației în vigoare sunt exceptate de la aceste prevederi: transporturile de persoane, de animale vii și produse perisabile, vehiculele care participă la intervenții în caz de forță majoră și la lucrările de reparații și intervenții în curs pe drumurile din administrarea CLM Arad. De asemenea, sunt exceptate transporturile poștale, de echipamente de prim ajutor, de distribuție de carburanți, cele de mărfuri sub temperatură controlată, transporturi de vehicule avariate, de apă și hrană în zone calamitate, după caz, transporturi funerare, cele care privesc activități militare sau de salubrizare stradală.

„Se impunea să luăm o măsură urgentă în acest sens, menită să protejeze arterele din municipiu. Încercăm să prevenim astfel deformațiile majore ireversibile care ar fi apărut la nivelul străzilor unde traficul greu este permis în mod normal. Nu ne permitem să ignorăm avertismentele meteorologilor în ceea ce privește temperaturile extreme, astfel că am propus Comisiei de Sistematizare instituirea unor restricții pentru a preveni deteriorările la nivelul părții carosabile care pot apărea ca efect al desfăşurării traficului greu în condiţii climatice de caniculă.”, a punctat viceprimarul municipiului Arad,  Ilie Cheșa.

 

 

 

 

Recomandările redacției