Pe data de 30 iunie kickboxerul profesionist Ruben Onișor va urca în ring. Acesta va lupta pe reguli de kickbox în promoția Fight Zone 11, în Deva. Meciul din 30 iunie este primul meci după o lungă pauză creată de o accidentare, iar sportivul speră să facă un meci de excepție.
„Le mulțumesc tuturor celor care sunt alături de mine în revenirea mea în circuitul profesionist. Îmi doresc o victorie clară. Voi lupta într-o categorie superioară, însă asta nu este un impediment, din contră sper să fie un avantaj. Invit cât mai mulți oameni să vină la gala ce va avea loc în Sala Sporturilor din Deva. De asemenea le mulțumesc tuturor sponsorilor mei pentru susținere și răbdare”, a declarat sportivul Ruben Onișor.
Cei care îl susțin pe sportivul arădean sunt: site-urile de anunțuri e-Construcții și e-automarket, Titan Evolution, Bojor Company, Imetal, magazinul de suplimente MuscleBrands, Atletic VSA, frizeria Show Concept și salonul de evenimente Royal Călugăreni.