Spania este prima formație calificată în semifinalele EURO 2024, după ce a învins țara gazdă Germania cu 2-1 în partida disputată astăzi la Stuttgart. Olmo a marcat primul pentru iberici, Wirtz a egalat în minutul 89, iar Merino a dat lovitura decisivă în prelungiri.

Prima repriză a fost echilibrată şi intensă, cu mai multe intrări la limita regulamentului. Kroos l-a scos din joc pe Pedri cu un fault în minutul 5, dar arbitrul Anthony Taylor nu a acordat galben. Germania a avut două ocazii mari înainte de pauză, ambele ratate de Havertz, în timp ce spaniolii l-au testat pe Neuer cu mai multe şuturi de la distanță, la care experimentatul portar nu a avut emoții. 

Partea secundă a început cu o mare ratare a lui Morata, după care Spania a deschis scorul prin Dani Olmo, în minutul 51. Fotbalistul lui Leipzig a primit un balon de la Yamal şi l-a învins pe Neuer cu un şut la colțul lung. Nagelsmann a forțat egalarea prin schimbările produse, iar Fullkrug a ratat o primă mare oportunitate în minutul 77, când a lovit bara cu un şut din cădere. Apoi, Havertz a interceptat o pasă greşită a portarului Simon şi a încercat să-l lobeze pe acesta, dar balonul a trecut peste poartă. Egalarea a venit, până la urmă, în minutul 89, din partea lui Florian Wirtz. O centrare în careul spaniol a fost deviată înapoi de Kimmich până la fotbalistul lui Bayer Leverkusen, care a marcat cu un şut la colțul lung şi a împins meciul în prelungiri. 

Wirtz putea face „dubla” în timpul adițional, dar șutul său a trecut puțin pe lângă poartă. Nemții au cerut penalty în minutul 107 după ce mingea a lovit mâna lui Cucurella în careu, dar brigada de arbitri nu a acordat lovitura de la 11 metri, posibil din cauza unui offside nesemnalizat în faza premergătoare. Se părea că partida curge liniștit spre loviturile de departajare, însă finalul de meci a fost unul nebun. Mai întâi, Fullkrug a fost aproape să înscrie cu capul, însă Simon a reușit să intervină. Apoi, în minutul 119, Olmo a centrat excelent în careul Germaniei, iar Mikel Merino a trimis o lovitură de cap perfectă de lângă Rudiger, la care Neuer nu a avut nicio șansă. „Centralul” Taylor a arătat trei minute de prelungire, dar s-au mai jucat alte șapte, timp în care Fullkrug a ratat o nouă oportunitate imensă, când a trimis cu capul la câțiva centimetri de bara porții lui Simon. În ultimele secunde, Carvajal a comis un fault cinic pentru a-l opri pe Musiala și a primit al doilea galben, fiind eliminat, dar gazdele nu au mai obținut nimic din faza fixă rezultată și ultimul fluier a confirmat calificarea ibericilor.

„La Roja” va juca în semifinală marți, la Munchen, contra câștigătoarei din partida Franța – Portugalia. Luis de la Fuente va avea cel puțin trei absențe importante pentru acest joc: Carvajal și Le Normand sunt suspendați, iar Pedri va fi și el indisponibil după accidentarea suferită astăzi. Duelul din această seară a fost ultimul din cariera lui Toni Kroos, care și-a anunțat retragerea înainte de turneul final. Fostul mijlocaș de la Real Madrid și Bayern a făcut o partidă slabă, fiind iertat de eliminare în repetate rânduri de arbitrul Taylor.

Formații:

Spania: Simon – Carvajal, Le Normand (N. Fernandez 46), Laporte, Cucurella – Rodri, F. Ruiz (Joselu 102) – Yamal (F. Torres 63), Pedri (Olmo 8), N. Williams (Merino 80) – Morata (Oyarzabal 80). Rezerve neutilizate: Raya, Remiro – Baena, F. Lopez, Grimaldo, J. Navas, A. Perez, Vivian, Zubimendi. Selecționer: Luis de la Fuente

Germania: Neuer – Kimmich, Rudiger, Tah (Muller 80), Raum (Mittelstadt 57) – Can (Andrich 46), Kroos – Musiala, Gundogan (Fullkrug 57), Sane (Wirtz 46) – Havertz (Anton 91). Rezerve neutilizate: ter Stegen, Baumann – Beier, Fuhrich, Gross, Henrichs, Koch, Schlotterbeck, Undav. Selecționer: Julian Nagelsmann

Arbitru: Anthony Taylor (Anglia). Asistenți: Gary Beswick, Adam Nunn. Rezervă: Ivan Kružliak. VAR: Stuart Attwell, Bartosz Frankowski, Massimiliano Irrati

FOTO: Germany Football Team (facebook)

Recomandările redacției