Naționala Angliei și-a asigurat prezența în a doua finală consecutivă de campionat european, după ce s-a impus cu 2-1 împotriva Olandei, la Dortmund. Batavii au punctat primii prin Simons, dar Kane a restabilit egalitatea înainte de pauză dintr-o lovitură de la 11 metri, iar apoi Watkins a marcat golul victoriei în minutul 90+1. Jocul trupei lui Southgate nu a convins nici de această dată în totalitate, dar britanicii au profitat din plin de traseul accesibil din faza eliminatorie și au obținut calificarea în ultimul act.
În minutul 7, Xavi Simons a trimis un şut excelent de la distanță, în vinclul porții lui Pickford. Apoi, după aproximativ zece minute, Anglia a primit penalty după un fault comis de Dumfries asupra lui Harry Kane, fază pe care arbitrul Zwayer a revăzut-o pe monitorul VAR. Acelaşi Kane a executat perfect lovitura de la 11 metri, în plasa laterală, portarul Verbruggen nereuşind să ajungă la balon chiar dacă a ghicit colțul. Apoi, Dumfries a mai fost implicat în două faze importante: a respins de pe linie un șut trimis de Foden, iar după câteva minute a trimis în transversală cu o lovitură de cap la un corner. Englezii au lovit și ei bara înainte de pauză, însă cea laterală, prin execuția frumoasă de la distanță a lui Foden. Anglia a forțat mai mult pe final de repriză, dar la vestiare s-a intrat cu scorul de 1-1.
Van Dijk a avut prima mare ocazie a reprizei secunde, cu un şut din careu care a fost respins în corner de Pickford. După o nouă oportunitate ratată de batavi, prin Simons, Saka a înscris, dar reuşita a fost anulată pentru un offside la Walker. Introdus în repriza secundă în locul lui Kane, Ollie Watkins a reușit să dea lovitura într-un moment în care jocul părea că se îndreaptă spre prelungiri. Găsit în careu de Palmer, fotbalistul lui Aston Villa a avansat și a trimis un șut bun din unghi, în plasa laterală a porții lui Verbruggen.
În marea finală, Anglia va întâlni Spania la Berlin, duminică, de la ora 22:00.
Formații:
Olanda: Verbruggen – Dumfries (Zirkzee 90+3), de Vrij, van Dijk, Ake – Schouten, Simons (Brobbey 90+3), Reijnders – Malen (Weghorst 46), Depay (Veerman 35), Gakpo. Rezerve neutilizate: Flekken, Bijlow – Bergwijn, Blind, de Ligt, Frimpong, Geertruida, Gravenberch, Maatsen, van de Ven, Wijnaldum. Selecționer: Ronald Koeman
Anglia: Pickford – Walker, Stones, Guehi – Saka (Konsa 90+3), Mainoo (Gallagher 90+3), Rice, Trippier (Shaw 46) – Foden (Palmer 81), Bellingham – Kane (Watkins 81). Rezerve neutilizate: Henderson, Ramsdale – Alexander-Arnold, Bowen, Dunk, Eze, Gomez, Gordon, Toney, Wharton. Selecționer: Gareth Southgate
Arbitru: Felix Zwayer (Germania). Asistenți: Stefan Lupp, Marco Achmüller. Rezervă: Daniel Siebert. VAR: Bastian Dankert, Christian Dingert, Marco Fritz
FOTO: UEFA