Consiliul Județean Arad a înființat un grup de lucru pentru dezvoltarea stațiunii Moneasa, format din viitorul primar al Monesei, Doru Miron, specialiști în turism, cultură, fonduri europene, infrastructură rutieră, comunicare. Grupul de lucru are ca obiectiv reanimarea stațiunii, organizarea turismului festivalier și creșterea calității vizibilității Monesei.

„Prioritar este, din punctul nostru de vedere, ca Moneasa să fie gestionată ca o stațiune, nu ca o comună oarecare. Consiliul Județean a modernizat toate drumurile care duc dinspre Arad spre Moneasa, inclusiv cel dinspre Valea Mureșului spre Moneasa. Am regularizat și albia pârâului, în zona taberei școlare. Am refăcut și Teatrul de Vară. Dar acum este momentul să înceapă investiții în obiective atractive și mă bucur că avem în sfârșit un partener cu care vom putea colabora, în persoana noului primar, Doru Miron, care își va începe mandatul în această toamnă”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Iustin Cionca a declarat că a fost informat că în această perioadă mai multe instituții controlează, în cascadă, agenții economici din Moneasa. „Sunt controale politice, evident. Instituții conduse de partidul care a pierdut alegerile încearcă acum să se răzbune. De asta este Moneasa unde este, fiindcă acolo, până acum, administrația a avut cu totul alte obiective decât dezvoltarea stațiunii, iar acest mod de lucru continuă și acum, pe ultima sută de metri. Nu va mai dura mult și lucrurile se schimbă, mesajul meu către mediul de afaceri din Moneasa este că muncim să ducem arădenii în stațiune, să recredibilizăm Moneasa și să punem în valoare efortul oamenilor admirabili, care au investit deja în stațiune”, spune Iustin Cionca.

Primarul ales, Doru Miron, confirmă informația referitoare la controlarea „cu exces de zel” a agenților economici. „Sunt investitori care au fost controlați chiar de mai multe ori, în câteva săptămâni, de aceeași instituție. Dar și eu cred că acest val de răzbunare se va liniști, fiindcă odată ce îmi preiau mandatul, ne vom concentra să reconstruim Moneasa ca stațiune, să îi unim în jurul nostru pe toți cei care cred în acest proiect, și nu să îi dezbinăm”.

Andrei Ando, directorul de la Comunicare, Strategii și Administrație Publică al Consiliului Județean Arad a declara: „Stațiunea Moneasa oferă peste 1000 de locuri de cazare. Principalele unități de cazare funcționale sunt Hotel Codru Moma, Hotel Parc, Hotel Panoramic, Vila Mayumi. În aceste unități, la sfârșit de săptămână, pe timpul verii, gradul de ocupare este de aprox. 80%, însă în timpul săptămânii, toamna și iarna numărul înnoptărilor este mult mai scăzut. Un specific al stațiunii este, astăzi, și faptul că majoritatea turiștilor sunt pensionari, cu bilet de tratament, care însă nu contribuie consistent la susținerea agenților economici din domeniul alimentației publice și nu oferă suficiente argumente financiare pentru investiții noi. Schimbarea acestei stări este marea provocare a celor care se implică, în următorii ani, în dezvoltarea stațiunii Moneasa.”

Grupul de lucru creat la nivelul Consiliului Județean Arad are în vedere următoarele priorități:

-identificarea și atragerea de finanțări pentru dezvoltarea stațiunii

-comunicarea corectă a ofertei stațiunii Moneasa

-crearea de noi puncte de interes în stațiune

-creșterea calităţii serviciilor și diversificarea acestora

-atragerea publicului către Moneasa

În perioada următoare, grupul va fi lărgit cu investitorii locali, o ședință în acest sens fiind convocată luni, 15 iulie, ora 12, la Consiliul Județean Arad.

Recomandările redacției