Având în vedere temperaturile ridicate din perioada curenta, Directia de Sanatate Publica Arad doreste sa reaminteasca populatiei cu privire la  o serie de recomandări pentru prevenirea și combaterea efectelor caniculei asupra stării de sănătate.

 

 

Recomandări pentru populația generală

 

  • evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare în intervalul orar 1100 – 1800 și utilizați creme de protecție pentru zonele expuse razelor solare;
  • dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 50

Celsius mai mică decât temperatura ambientală;

  • nu folosiți ventilatoare dacă temperatura aerului depăşește 320 Celsius;
  • dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă și/sau la locul de muncă petreceţi, zilnic, 2

– 3 ore în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine);

  • pe parcursul zilei faceţi duşuri cu apă călduţă, fără a vă şterge de apă;
  • purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
  • beți zilnic cel puțin 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete;
  • nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de adaptare a organismului la căldură;
  • evitaţi consumul băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr deoarece acestea sunt diuretice;
  • consumaţi fructe şi legume         proaspete (pepene          galben, pepene roşu, prune, castraveţi, roşii, etc.) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;
  • consumul unei doze de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;
  • evitaţi desfășurarea, în exterior, a activităţilor care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, construcții, etc.) și, eventual, desfășurați-le în intervalele orare cu temperaturi mai scăzute;
  • evitați consumul alimentelor fierbinți sau greu digerabile;
  • aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) și oferiți-le lichide, în mod regulat, chiar dacă nu le solicită;
  • păstraţi contactul permanent cu vecinii, rudele, cunoştinţele care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate;
  • evitați scăldatul în locuri neamenajate (râuri, lacuri, iazuri etc.) deoarece există riscul de înec, dar și de contactare a unor afecțiuni (leptospiroză, meningită, boli de piele, etc.).

 

 

Recomandari pentru limitarea cresterii temperaturii in locuinte

  • inchideti ferestrele expuse la soare, trageti jaluzelele si/sau draperiile;
  • tineti ferestrele inchise pe toata perioada in care temperatura exterioara este superioara celei din locuinta;
  • deschideti ferestrele seara tarziu, noaptea si dimineata devreme, pentru a provoca curenti de aer care sa favorizeze ventilarea incaperilor;
  • stingeti sau scadeti intensitatea luminii artificiale;
  • inchideti orice aparat electro-casnic de care nu aveti nevoie;

 

Recomandări pentru persoanele care apartin unor grupuri vulnerabile

    Recomandări pentru sugari și copiii mici:

  • asigurați un ambient ferit de căldură, umiditate excesivă și curenți de aer;
  • nu modificați regimul de alimentație al copilului prin introducerea de alimente noi în aceasta perioadă;
  • asigurați hidratarea corespunzătoare a copiilor; în cazul sugarilor, mama va alăpta ori de câte ori sugarul solicită;
  • îmbrăcați copiii lejer, cu hăinuțe din materiale naturale;
  • copilul va fi scos din casă numai în afara perioadelor caniculare din zi și, obligatoriu, asigurați protecția capului acestuia cu o pălărie cu boruri mari;
  • evitați expunerea directă la soare a copiilor cu vârsta sub 6 luni;
  • evitați plimbările în intervalul orar 1000 – 1800; pentru plimbare alegeți zonele cu umbră;
  • acordați copiilor apă plată, ceai foarte slab îndulcit, fructe proaspete și foarte bine spălate;
  • mamele care alăptează trebuie să se hidrateze corespunzător cu apă plată, ceai slab îndulcit sau sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaos de conservanți; acestea vor evita consumul de cafea și alcool și vor avea grijă să mențină o igienă riguroasă a sânului, la fel și cea generală;
  • la cel mai mic semn de suferință al copilului sau al mamei, prezentați-vă la medicul de familie pentru a se decide conduita terapeutică;
  • acordați atenție deosebită condițiilor de igienă, atât pentru copil cât și pentru mamă. Copilul va purta haine și/sau scutece curate și uscate, iar mama se va îngriji de igiena riguroasă a pielii acestuia. În acest sens, îmbăiați copilul cel puțin o dată pe zi și, obligatoriu, seara la culcare. În restul timpului copilului i se va face toaleta locală sau ori de câte ori este nevoie;
  • copiilor preșcolari li se vor face dușuri cu apă la temperatura camerei;
  • frecventați locurile de joacă amplasate doar la umbră, în afara orelor de caniculă și protejați capul, fața și gâtul copiilor cu pălării cu boruri largi;

 

 

   Recomandari pentru copiii aflati in tabere:

  • asigurati cazarea copiilor in conditii corespunzatoare;
  • acordati copiilor numai alimente proaspete, in conditiile respectarii riguroase a normelor de igiena;
  • acordati o atentie deosebita hidratarii corespunzatoare a copiilor;
  • asigurati supravegherea permanenta a copiilor;
  • amplasati locurile de joaca doar la umbra si organizati activitatile copiilor astfel incat acestea sa se desfasoare in afara orelor de canicula;
  • acolo unde este cazul, scaldatul se va realiza sub supravegherea absoluta a insotitorului;

 

Recomandări pentru persoanele vârstnice și cu afecțiuni cronice:

  • asigurați un     ambient      care     să     nu     suprasolicite capacitatea          de        adaptare

a organismului;

  • hidratați-vă corespunzător cu apă plată, ceai slab îndulcit sau sucuri naturale de fructe făcute în casă și fără adaos de conservanți;
  • utilizați o alimentație bazată, predominant, pe legume și fructe proaspete;
  • consumați numai alimente proaspete, achiziționate din magazinele care dispun de instalații frigorifice funcționale pentru păstrarea alimentelor. Evitați consumul alimentelor cu risc de perisabilitate;
  • se recomandă evitarea consumului de alcool și cafea în timpul caniculei;
  • evitați circulația pe stradă, în perioadele de vârf ale caniculei sau, dacă deplasarea este absolut necesară, folosiți îmbrăcăminte ușoară, din materiale naturale și purtați pe cap o pălărie de protecție;
  • persoanele care suferă de anumite afecțiuni își vor continua tratamentul conform indicațiilor medicului. Este util ca în aceste perioade, persoanele cu afecțiuni cronice: cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, mentale să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;
  • mențineți cu rigurozitate igiena personală, prin efectuarea a câte 3 – 4 dușuri /

 

Recomandari pentru persoanele care, prin natura activitatilor lor, depun un efort fizic deosebit

 

  • se recomandă dozarea efortului fizic în functie de perioadele zilei, încercând evitarea excesului de efort în vârfurile de caniculă. Dacă temperatura este foarte ridicată, se va proceda la stoparea activității;
  • hidratați-vă corespunzător cu apă plată, ceai slab îndulcit sau sucuri naturale de fructe făcute în casă și fără adaos de conservanți;
  • este contraindicat consumul de alcool și cafea în timpul caniculei;
  • utilizati un echipament corespunzator din materiale naturale si protejati-va capul de efectele caldurii excesive

 

Recomandari pentru angajatori

  1. Pentru ameliorarea conditiilor de munca
  • asigurarea ventilației la locul de muncă;
  • alternarea efortului dinamic cu cel static;
  • alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenți de aer;

 

  1. Pentru menținerea stării de sănătate a angajaților:
    • asigurați apă potabilă în cantitate de 2 – 4 litri/persoana/schimb;
    • asigurați echipamentului individual de protecție;
    • asigurați accesul persoanelor la dușuri.

 

 

Recomandari pentru situatiile de cod rosu

 

  • reduceți deplasările la cele esențiale;
  • nu vă deplasați în intervalul orar 1100 – 1700;
  • consumați lichide în cantitate de 2 – 4 litri/zi;
  • nu consumați alcool;
  • în cazul afecțiunilor cronice, aflate sub tratament medicamentos, administrați-vă medicamentele în mod regulat, cu multă apă;
  • nu scoateți afară copiii sub 3 ani decât dimineața, cel târziu până la ora 900 și seara, după ora 2000;
  • evitați mâncărurile grele și mesele copioase;
  • folosiți serviciile medicale spitalicești sau de urgență doar în cazuri justificate; pentru probleme curente de sănătate anunțați telefonic medicul de familie;

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                            

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Recomandările redacției