Benjamin van Durmen a debutat la UTA sâmbătă, în remiza contra Rapidului (1-1) din prima etapă a noului sezon de Superligă. Belgianul a fost titularizat de Mircea Rednic pe postul de mijlocaș central și a rămas pe teren până la finalul partidei.
Fotbalistul de 27 de ani a oferit câteva cuvinte după primul său meci la Arad din postura de utist: „A fost o atmosferă frumoasă, cred că suporterii s-au bucurat, ca și noi de altfel, ne-am bucurat împreună. Cred că este un rezultat bun pentru noi astăzi, acasă, am făcut o repriză secundă foarte bună, prima poate nu a fost cea mai bună, dar cred că un 1-1 astăzi este bun. În primele 20 de minute nu mi-am găsit ritmul, dar minut cu minut am intrat în joc, am câștigat dueluri și am prins încredere. Per total, nu cred că am făcut un meci rău. Poziția mea de bază este în centrul liniei de mijloc, nu îmi place foarte mult să joc în bandă, nu am viteza necesară să joc acolo, dar dacă e nevoie să ajut echipa acolo, pot face asta. ”
Evident, capul de afiș după finalul meciului a fost ținut de decizia lui Sebastian Colțescu, care a anulat golul înscris de Omondi, deși reluase deja jocul: „Când a marcat Omondi, echipa era foarte fericită, ca și tot stadionul, și nu am înțeles de ce s-a dat drumul la joc și apoi s-a oprit. Dar, am văzut imaginile în vestiar și eu cred că a fost fault și decizia a fost corectă. Poate că am fi meritat victoria, am crezut că a fost 2-1 în acele momente, dar dacă ne uităm la tot meciul, poate egalul a fost rezultatul corect” a declarat belgianul.
Condițiile în care s-a jucat meciul au fost extrem de dificile, iar suprafața de joc a avut și ea de suferit din cauza căldurii: „Gazonul a fost puțin uscat în prima repriză, din cauza soarelui, dar apoi l-au udat și am putut să jucăm mai rapid, iar în repriza a doua a fost mai bine” a spus mijlocașul.
Van Durmen a evoluat în centru alături de Cristian Mihai, fotbalist care a devenit un titular incontestabil după prestațiile din sezonul trecut: „Am jucat alături de Cristi Mihai, cred că ne complementăm bine, suntem puțin similari în sensul în care ne place să alergăm pentru a recupera mingea. Cred că este un jucător foarte bun”
În a doua etapă, arădenii vor juca pe „Ion Oblemenco” împotriva Universității Craiova. Belgianul este obișnuit cu stadionul, deoarece a jucat în ultimii trei ani pentru rivala FC U Craiova: „Vom vedea ce va fi, mergem acolo să jucăm, să luăm trei puncte și vom vedea ce atmosferă va fi acolo”
Pe lângă UTA și FC U Craiova, van Durmen a mai evoluat la o formație și în țara natală, Mouscron, unde a lucrat inclusiv cu Mircea Rednic.
FOTO: UTA Arad