Temperaturile ridicate din ultima săptămână au început să facă victime și la Arad.
Astfel 20 de cetățeni au necesitat asistență medicală de urgență, trei dintre ei fiind internați pentru supraveghere medicală de specialitate.
Opt arădeni s-au prezentat singuri în Unitatea de Primire Urgențe, iar ceilalți au fost transportați cu ambulanțele Serviciului de Ambulanță Arad și SMURD, acuzând, stare generală de rău, deshidratare, senzație de amețeală.
Medicii ne recomandă să evităm expunerea la soare mai ales între orele 11.00-17.00, să bem multă apă – „Beți multă apă și nu foarte rece, hidratarea corespunzătoare este esențială în această perioadă caniculară! Consumați fructe și legume deoarece conțin atât vitamine și minerale, cât și o cantitate mare de apă. De asemenea, evitați expunerea la soare și pe cât posibil rezolvați problemele cotidiene cât mai dimineață posibil. Temperaturile ridicate afectează, în primul rând, persoanele de peste 60 de ani și pe cele care sunt diagnosticate cu diferite afecțiuni medicale, în special cardiace și neurologice”, precizează dr. Cătălin Hreniuc, director medical SCJU
Aceste Video-uri Sunt Valabile Doar Pentru Doctorițe Nu Pentru Toată Lumea, Ca Să Se Sature Doctorițele Să Mai Umble După Bărbați, Nu Credeți Oare.
Vizionați Și Ascultați Cu Atenție Aceste Video-uri Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://www.xvv1deos.com/video.uivbakvec0a/stacked_nurse_liya_silver_rides_patient_s_big_fat_cock_on_examination_table_gp1153
https://www.pornhub.com/view_video.php?viewkey=ph63592bdaf1d55
https://www.xvv1deos.com/video.hcatmpk588d/first_boy_girl_scene_of_hot_milf_nurse_melissa_lynn
Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.