Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţară, marchează un an de la listarea sa la Bursa de Valori Bucureşti, în iulie 2023 sub simbolul bursier H20, în urma încheierii cu succes a celui mai mare IPO realizat vreodată la bursă, în valoare de 1,9 miliarde de euro.În tot acest timp, acţiunea Hidroelectrica este cea mai tranzacţionată acţiune la bursă. Investitorii au realizat peste 213.000 de tranzacţii cu peste 43 milioane de acţiuni Hidroelectrica, în valoare de peste 5 miliarde de lei. În decursul primului an la bursă, randamentul de preţ al acţiunii H2O a fost de 24%, în timp ce randamentul total, ce include dividendele, a fost de 37%. Hidroelectrica este cea mai mare companie românească în funcţie de capitalizare, care, la finalul zilei de 11 iulie 2024 era de 57,89 miliarde de lei.
„Hidroelectrica (H2O), lider în producţia de energie electrică şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional, aniversează astăzi un an de la listarea sa istorică din anul 2023 la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Pe 12 iulie 2023, acţiunile H20 debutau la tranzacţionare în urma încheierii cu succes a celei mai mari oferte publice iniţiale (IPO) realizată vreodată la BVB într-o operaţiune care a atras în total 9.28 miliarde RON (1.87 miliarde EUR sau 2.04 miliarde USD) pentru 89.7milioane de acţiuni reprezentând 19.94% din numărul total de acţiuni. Oferta Hidroelectrica, derulată la BVB în perioada 23 iunie – 4 iulie 2023, a devenit, astfel, cea mai mare ofertă din Europa şi a patra cea mai mare din lume luând în calcul IPO-urile realizate în anul 2023”, anunţă compania.
În prezent, Hidroelectrica este cea mai mare companie românească în funcţie de capitalizare care, la finalul zilei de ieri era de 57,89 miliarde de lei, în creştere cu 24% faţă de capitalizarea companiei de la momentul IPO-ului. Acţiunile companiei Hidroelectrica au fost incluse în indicii BET, BET-TR, BET-TRN, BET-XT, BET-XT-TR, BET-XT-TRN, BET-BK, BET-NG şi BET Plus încă din prima zi de tranzacţionare a companiei pe Piaţa Reglementată a BVB. În cadrul indicelui BET, indicele principal al pieţei de capital din România, compania are a 3-a cea mai mare pondere. Dimensiunea semnificativă a IPO-ului Hidroelectrica a atras includerea sa în indicii FTSE Russell pentru Pieţe Emergente şi în indicii MSCI, imediat după listarea companiei la BVB. “Acum un an, odată cu startul IPO-ului premergător listării Hidroelectrica, s-a declanşat un adevărat entuziasm în jurul companiei şi a ideii de a deţine în portofoliu acţiunea Hidroelectrica, o companie mult aşteptată la bursă. Mulţi investitori au făcut la momentul respectiv primii paşi la bursă prin deschiderea unui cont de tranzacţionare datorită prezenţei Hidroelectrica, companie strategică pentru ţara noastră, la BVB. Apetitul investitorilor pentru companie este ridicat şi astăzi aşa cum a fost, de altfel, pe tot parcursul acestui an de la listare, unde vedem că a fost cea mai tranzacţionată acţiune de la BVB. Felicitări echipei Hidroelectrica pentru tot ce aţi realizat până acum, nu doar în calitate de companie listată, ci şi ca leader în domeniul în care activaţi şi vă vom urmări îndeaproape la fel ca şi până acum”, a declarat Radu Hanga, preşedinte BVB.Niciun consultant nu ar fi putut prezice un asemenea success, spune Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica. (sursa:news.ro)
”Ne simţim ca acasă la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Simbolic, sunatul clopoţelului la Bursă înseamnă progres, înseamnă investiţii, este ceva unic. La acest moment istoric a contribuit foarte multă lume din această ţară: ASF, BVB, Guvernul României, ministerul, echipa Hidroelectrica. A fost un job ”well done”. La acel moment, nimeni, niciun consultant, indiferent câtă experienţă ar fi avut, nu ar fi putut prezice un asemenea succes. Asta demonstrează că România are un potenţial fantastic şi trebuie să avem curajul să gândim şi să facem planuri mari. Am ridicat o ştachetă foarte sus. Ca să fac o analogie, în calitate de parteneri ai Comitetului Olimpic si Sportiv Român, vă spunem că cel mai puternic sportiv duce steagul în faţa echipei: asta face Hidroelectrica. Reprezentăm România toţi cei prezenţi aici, şi cu toţii, toate instituţiile, toţi colegii reprezentăm Team România şi cred că este un lucru minunat. O zic cifrele, potenţialul încă există, trebuie să continuăm această poveste de succes în aceeaşi echipă. În calitate de companie listată, suntem în contact cu investitorii aproape zilnic, menţinând o relaţionare mereu deschisă. Trebuie să continuăm acest proiect de succes şi aş încuraja şi celelalte companii să urmeze exemplul nostru. Energia pozitivă a adus încredere şi recunoaştere din partea investitorilor iar instituţiile statului implicate în procesul de listare, BVB, ASF, Guvernul României ne-au bătătorit drumul prin toate măsurile luate”, a declarat Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica. (sursa:news.ro)