„Cu drag din grădina bunicilor“ este un târg de promovare a producătorilor locali, organizat în comuna Livada. Acest eveniment este oferit de un fiu al satului, prin Asociația Mișcarea Adevărata Românie” și va avea loc duminică, în data de 21 iulie 2024 cu începere de la orele 18:30.
Organizatorul este câștigător al proiectului în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, program finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României, prin măsura-16, sprijin acordat pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul agricol.
„Acest proiect are ca obiectiv promovarea produselor locale agricole din județul Arad. Stabilirea unei piețe locale prin crearea de lanțuri scurte de aprovizionare între zonele cu produse agricole. Lanțul scurt presupune plasarea și comercializarea directă a produselor producătorilor legumicultorilor din județul Arad. Târgul va fi „împodobit” cu îndrăgiți interpreți de muzică populară, iar aevenimentul se va desfășura în Parcul din Livada“, ne-a declarat Iosif Bimbo, primarul comunei Livada.
Spectacolul folcloric va fi susținut de orchestra de muzică populară condusă de maestrul Ilie Pașca împreună cu invitații surpriză. Dezvăluim doar câteva nume: Paula Pașca, Ionuț Guver, Pavel Cighirean, Florin Stoian, Florin Budău, Margareta Mihocaș, Simona Boncuț sau Horia Boncuț.