Echipa Under 16 a clubului arădean a dat startul astăzi unei noi campanii sociale. „Alege o viață sănătoasă” este mesajul ales de fotbaliștii arădeni prin care aceștia transmit și încurajează adoptarea unui stil de viață sănătos în rândul copiilor și adolescenților.

 

Ideea promovării unei astfel de campanii aparține Academiei UTA prin care inițiatorii doresc să prezinte modele pozitive ale unor sportivi aflați la început de carieră, dar care pentru a reuși să facă performanță încurajează și susțin o viață echilibrată, cu alimentație sănătoasă, disciplină și multă perseverență, departe de consumul de droguri, alcool, tutun, energizante, dar și prin evitarea unor comportamente și anturaje nesănătoase.

 

Flavius Moisă – antrenor metodist Academia UTA Arad

“Prin această campanie ne bucurăm că putem promova un stil de viață sănătos pentru toate generațiile și grupurile sociale, inclusiv cele defavorizate, contribuind la creșterea gradului de sensibilizare asupra unei probleme reale cu care se confruntă un număr prea mare dintre tinerii zilelor noastre, alimențatia greșită și lipsa mișcării, sportivii noștri militând, în același timp, și pentru un acces cât mai ușor la sport și activități fizice.”

 

La vârsta adolescenţei, marea majoritate a tinerilor au nivel insuficient de activitate fizică, iar problemele de greutate sunt din ce în ce mai frecvente. Susținem implicarea tuturor copiilor din sistemul de protecție în activități sportive, pentru că pe lângă starea bună de sănătate, sportul ar putea fi șansa multora dintre ei la o carieră de succes și o viață mai bună din toate punctele de vedere. Mulțumim echipei UTA Arad pentru că ne-a implicat în această frumoasă campanie socială ” declară Erika Stark, director general DGASPC Arad.

 

Sportivii arădeni s-au întâlnit, miercuri, pe terenul de fotbal al echipei Șoimii Lipova cu peste 50 de copii proveniți din sistemul public de protecție din casele de tip familial din Lipova și au participat împreună la un scurt antrenament, dar și la un program de socializare. La momentul lansării campaniei a fost prezent și vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Răzvan Cadar, un susținător al vieții sportive arădene și președinte al Asociației Județene de Fotbal Arad:

“Numărul copiilor şi adolescenţilor din România care practică în mod regulat un sport sau au activitate fizică este încă scăzut, iar noi, ca autorități, trebuie să orientăm politicile publice spre încurajarea adoptării unui stil de viață sănătos pentru că sportul și activitatea fizică contribuie în mod direct și concret la bunăstarea fizică și mintală a tuturor oamenilor.”

 

Astfel de acțiuni vor fi organizate în parteneriat Clubul UTA Arad – DGASPC Arad și în perioada următoare cu copiii din casele de tip familial Ineu și Sântana, urmând ca la finalul campaniei pe stadionul UTA să aibă loc o acțiune de amploare în care vor fi implicați și sportivii de la echipa mare, ocazie cu care copiii instituționalizați vor fi invitați să participe la un antrenament al echipei fanion a Aradului.

 

 

 

 

 

 

Recomandările redacției