În manșa secundă a primului tur preliminar din Europa League, Corvinul Hunedoara a cedat cu 0-2 la Sibiu împotriva maghiarilor de la Paksi. Eșecul nu a avut o mare importanță însă, deoarece elevii lui Florin Maxim obținuseră o victorie clară în Ungaria, scor 4-0, și s-au calificat mai departe în turul 2, unde vor avea o misiune și mai dificilă, contra croaților de la Rijeka.
Golurile vicecampioanei din țara vecină au fost înscrise de Norbert Konyves, în minutul 78, și Daniel Bode, în minutul 90, dar reușitele au venit prea târziu pentru ca Paksi să revină în calculele calificării, victoria senzațională din Ungaria fiind de ajuns pentru Corvinul.
Florin Maxim a apelat din nou din primul minut la Denis Hredzac, mijlocaș împrumutat de la UTA, și de această dată nu l-a mai înlocuit. Ex. utistul Roger Junio a ieșit de pe gazon de abia în prelungiri, când i-a lăsat locul în teren lui Ionuț Pop, fotbalist crescut de Viitorul Arad. Ca și la Paksi, Desley Ubbink a intrat pe final, în timp ce arădeanul Marius Chindriș a rămas pe bancă.
Meciul tur al „dublei” cu Rijeka va avea loc pe 25 iulie, la Sibiu, iar returul se va disputa pe 1 iulie, în Croația.
Cealaltă echipă românească implicată în această săptămână în Europa, FCSB, s-a impus cu 4-0 (11-1 la general) împotriva celor de la Virtus (San Marino) și a avansat în turul 2 al UEFA Champions League, unde va întâlni campioana din Israel, Maccabi Tel Aviv.
FOTO: Emil-Sebastian Popescu (fccorvinul1921.ro)