Comunitatea din Livada a fost astăzi gazda (și este și la această oră) unui eveniment remarcabil dedicat promovării produselor locale, organizat în cadrul proiectului de susținere a producătorilor locali “Cu drag din grădina bunicilor”, finanțat de guvernul României prin Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Evenimentul a reunit producători, consumatori și reprezentanți ai autorităților locale într-o atmosferă plină de entuziasm și susținere pentru economia locală.
Evenimentul a avut loc în piața centrală din Livada și a început la ora 18:30 atrăgând un număr impresionant de participanți dornici să descopere și să achiziționeze produse autentice, de calitate superioară, realizate de micii producători din zonă. „De la legume și fructe proaspete, la produse lactate, miere, produse de panificație și articole de artizanat, standurile au fost pline de bunătăți locale care au încântat gusturile și sufletele vizitatorilor”, ne-a declarat Flavius Roșca, administratorul cultural al comunei.
„Suntem extrem de bucuroși să vedem un interes atât de mare pentru produsele locale. Acest eveniment nu doar că ajută producătorii să-și promoveze produsele, dar și întărește legăturile din comunitate și susține economia locală”, a declarat Dorel Căprar, organizatorul principal al evenimentului. „Mulțumim tuturor celor care au venit astăzi și au arătat că susțin producătorii locali.”, a mai precizat acesta.
În cadrul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze direct cu producătorii, să afle poveștile din spatele produselor și să participe la diverse activități interactive, inclusiv demonstrații de gătit cu ingrediente locale și ateliere de artizanat. De asemenea, au fost organizate tombole și concursuri cu premii atractive, constând în coșuri cu produse locale.
Evenimentul de astăzi a fost un pas important în promovarea și susținerea producătorilor locali din Județul Arad, subliniind importanța consumului de produse locale și beneficiile acestuia pentru sănătate, economie și mediu.
Proiectul își propune să sprijine și să promoveze producătorii locali din diverse regiuni ale României, organizând evenimente, târguri și campanii de conștientizare pentru a încuraja consumul de produse locale și a întări economia comunităților locale.
„Acest proiect are ca obiectiv promovarea produselor locale agricole din județul Arad. Stabilirea unei piețe locale prin crearea de lanțuri scurte de aprovizionare între zonele cu produse agricole. Lanțul scurt presupune plasarea și comercializarea directă a produselor producătorilor legumicultorilor din județul Arad. Târgul a fost „împodobit” cu îndrăgiți interpreți de muzică populară“, ne-a declarat Iosif Bimbo, primarul comunei Livada.
Spectacolul folcloric a fost susținut de orchestra de muzică populară condusă de maestrul Ilie Pașca împreună cu invitații surpriză: Paula Pașca, Ionuț Guver, Pavel Cighirean, Florin Stoian, Florin Budău, Margareta Mihocaș, Simona Boncuț sau Horia Boncuț.