Evenimentele culturale de amploare, dar cu atât mai mult valoarea lor, reluarea unor tradiții lăsate de izbeliște și crearea altora noi, fac din cea mai îndepărtată comună din județul Arad un adevărat reper spiritual și artistic. Cu un primar, Ionel Berari, implicat, organizat și inspirat, care a atras lângă primărie o asociație culturală de prim rang, Asociația Castel Salbek, comuna Petriș a devenit teatrul de desfășurare a unor evenimente culturale pe care orice oraș important din această lume și le-ar dori. Cine nu ar visa ca în localitatea sa, nume precum Ruxandra Donose – solistă de talie mondială, prezentă pe marile scene ale lumii, fiind considerată una dintre cele mai strălucitoare mezzosoprane ale momentului, Leontina Văduva – fiica Mariei Ciobanu și una dintre cele mai cunoscute soprane din întreaga lume sau Ramon Vargas – unul dintre cei mai apreciați tenori ai tuturor timpurilor, să nu țină cursuri de măiestrie vocală? Iar cursanții sunt studenți merituoși din Japonia, Chile, Argentina sau China și vor petrece câteva zile bune la Petriș, alături de profesorii lor de primă mână.
Tot la Petriș, un alt nume important de data aceasta din violonistica mondială, Gabriel Croitoru a cântat în sala Căminului Cultural din Petriș pe celebra vioară Guarnieri del Gesù, supranumită „Catedrala“, care i-a aparținut lui George Enescu. Compozitorul român a fost posesorul unui instrument Stradivari (cel mai strălucit și mai scump constructor de viori din lume), dar a respins această „comoară“, preferând un Guarnieri del Gesù din 1731, despre care afirma: „N-are poate o putere covârșitoare, în schimb are o mlădiere extraordinară, care are darul să mă încălzească“.
Tradiția merge mai departe
Un alt eveniment care capătă tot mai mare amploare este Tradiția merge mai departe, folclorul și muzica populară ocupând aici principalele roluri. „Tradiția merge mai departe“ se bucură de un interes tot mai mare, de la an la an. Prin prezența comercianților, prin numărul tot mai mare de spectatori, iar muzica prin artiștii invitați este de cea mai bună calitate.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu, ediția a III-a a evenimentului „Tradiția merge mai departe“, a avut loc în acest sfârșit de săptămână, în două zile, sâmbătă și duminică. Este un mare prilej de bucurie pentru noi să vedem cum acest eveniment crește în valoare, iar interesul este tot mai crescut de la an la an. Se bucură de o tot mai mare popularitate și apreciere.
Evenimentul este realizat de primăria Petriș, împreună cu Consiliul local și beneficiază de sprijinul Consiliului Județean, prin Centrul Cultural Județean. Tradițional, se desfășoară în penultima săptămână din luna iulie. Este un eveniment care îi aduce atât pe cei din comunitate, cât și pe cei din împrejurimi, chiar și din județul Hunedoara, să stea împreună, îi scoate din casă, din fața televizoarelor și a telefoanelor. Toți se adună pe platoul din fața Castelului Salbek, unde se ține dintotdeauna Ruga de la Petriș. Mai exact, de după Revoluție a fost reluat acest obicei – Ruga de la Petriș. De altfel, „Tradiția merge mai departe“ este un eveniment care continuă „Ruga de Petriș“ – un alt eveniment care a fost uitat ani la rândul de administrațiile locale.
Înainte erau mult mai dese aceste evenimente care se țineau în sânul comunității, cum ar fi balurile, petrecerile sau clăcile – acestea se țineau în sat, iar oamenii se ajutau la muncile câmpului și nu numai. După muncă, petreceau și se simțeau bine împreună, le cântau muzicanții, pe care îi aveam în zona noastră“, ne-a declarat Ionel Berari, primarul comunei Petriș.
Un an bogat în evenimente culturale. Petriș, o comună care se dezvoltă pe toate planurile
„Anul acesta am avut un an extrem de bogat în evenimente sportive și culturale. În luna mai am început cu King-Cross, o competiție de alergare și concurs de biciclete. S-a bucurat de asemenea de un interes vizibil și consistent.
Am continuat cu sărbătoarea Sânzienelor, un eveniment desfășurat la Castelul Salbek. A fost un eveniment organizat de Asociația Castel Salbek împreună cu primăria Petriș. Avem un parteneriat frumos, nu doar din punct de vedere cultural, ci și social și material. Avem multe planuri împreună pe care sper să ajungem să le și materializăm.
Am avut apoi Școala de Vară cu copiii pe care i-am dus și în excursii. Pe cei premianți i-am dus chiar săptămâna trecută la Castelul din Șofronea. Evenimentul s-a desfășurat într-una din zile chiar și în curtea Castelului Salbek, cu sponsorizarea celor de la Asociația Castel Salbek. Într-o altă zi i-am dus la un punct gastronomic din localitatea Roșia. Avem de altfel două puncte gastronomice locale, ceea ce înseamnă că activitatea de turism începe să prindă contur în zonă.
Acum avem „Tradiția merge mai departe“, iar în luna august, în ultima săptămână, avem Salbek Opera Masterclass, un eveniment de anvergură internațională de cel mai înalt nivel. Muzicieni de primă mână, de talie internațională. Vorbim aici de doamnele Leontina Văduva și Ruxandra Donose și tenorul Ramon Vargas. Domniile lor vor susține cursuri de masterclass în comuna Petriș. Studenții care vor participa la aceste cursuri de măiestrie sunt selectați din toată lumea: Chile, Argentina, Japonia, China, Moldova și mulți din România. Este un eveniment frumos care se va încheia cu un recital al studenților împreună cu profesorii lor, desfășurat în ultima zi a Zilelor Aradului.
Ne dorim și anul acesta ca obiceiul dubelor să îl promovăm printr-un eveniment. În decembrie, în Postul Crăciunului. Am eu așa o dorință să vedem un concert de colinde, pe care mi-ar plăcea să îl facem în Biserică“, ne-a mai declarat Ionel Berari.
Sâmbătă, în prima zi a „Tradiției merge mai departe“, de la ora 09.00, a avut loc campionatul de fotbal cu echipe de pe Valea Mureșului. Seara, de la ora 20.00, tinerii s-au bucurat de un spectacol de muzică electronică.
A doua zi, duminică, de la ora 18.00, după o ploaie care a spălat aerul încărcat de caniculă, s-a desfășurat un spectacol de muzică și dansuri populare susținut de Orchestra Frații Șandru alături de elevii Școlii Populare de arte Arad, ansamblurile Bujorii Șofronea și Băgrinul Săvârșin și soliștii Diana Selagea, Ioana Luguzan, Radu Mateș și Felicia Costa.
Tot atunci a avut loc și o expoziție de fotografii realizate de Antonio Gandore și au fost organizate activități distractive pentru copii, atelier de pictură și tobogan cu acces liber, precum și un târg de produse alimentare și nealimentare, oferta fiind una extrem de bogată și atrăgătoare pentru toate gusturile și vârstele.
VIDEO1: https://www.facebook.com/glsa.ro/videos/845545040792116?locale=ro_RO
VIDEO2: https://www.facebook.com/glsa.ro/videos/469398592396671?locale=ro_RO