Incendiu izbucnit la o casă din din localitatea Iermata.

Intervin pompierii militari ai Detașamentului Ineu cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului intervin și pompierii voluntari ai SVSU Seleuș.

Incendiul se manifestă prin ardere generalizată la nivelul unei case, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, cu posibilitate de propagare la o anexă gospodărească.

Din primele informații, nu sunt înregistrate victime.

Intervenția este în dinamică.

Update
Incendiul, care s-a manifestat la nivelul acoperișului casei și la două încăperi ale locuinței, a fost localizat și lichidat. Au ars acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați și două încăperi cu bunurile aflate în interior. Au fost salvate o parte din casă, o anexă gospodărească și o magazine.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

În aceste momente se acționează pentru îndepărtarea efectelor negative ale incendiului și stabilirea cauzei probabilele de producere a acestuia.

Recomandările redacției