Pacienții se mută vineri în noul Spital de Oncologie! Anunțul a fost făcut astăzi de președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, după ce a vizitat noile saloane echipate și baza de tratament de la spitalul de pe strada Vincențiu Babeș.

Capacitatea spitalului este de 50 de paturi. La această oră, la Oncologie sunt internați 12 pacienți, toți vor ajunge vineri seara la noul spital, unde condițiile sunt mult mai bune, tot mobilierul este nou. A fost reamenajată inclusiv baza de tratament, cu fotolii noi pentru pacienții care fac chimioterapie. Și farmacia spitalului este nouă, iar mobilier nou a fost cumpărat și în spațiile pentru cadrele medicale.

„Am încheiat această investiție, de acum urmează eventual mici intervenții care să facă timpul mai suportabil pentru pacienții de aici. Am cerut conducerii spitalului să cumpere televizoare în baza de tratament, ne gândim și la alte elemente pentru timpul liber. Avem pregătit și proiectul pentru Radioterapie, suntem în căutarea unei surse de finanțare. Am făcut această investiție în noul spital fiindcă aproape că nu există familie arădeană fără istoric de boală oncologică, iar cazurile sunt tot mai multe și tot mai agresive. Este o investiție necesară. Așa cum am procedat și la noul Spital TBC construit de Consiliul Județean, am ținut și aici să asigurăm mobilier nou înaintea mutării pacienților, ca oamenii să simtă într-adevăr o diferență”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Spitalul dispune și de suficiente locuri de parcare în incintă, ceea ce înseamnă că strada Vincențiu Babeș nu va fi și mai mult aglomerată de autoturismele cadrelor medicale, ale pacienților și vizitatorilor.

În spațiile vechi, eliberate de secția de Oncologie, vor fi relocate alte secții de spital, de exemplu cea de îngrijiri paleative, rămasă fără sediu, după mutarea de la Ghioroc (în urma cutremurului de anul trecut, DSP nu a mai prelungit autorizația spitalului de la Ghioroc, care a trebuit mutat).

Consiliul Județean Arad lucrează acum, la sediul noului Spital de Oncologie, la realizarea unei stații de epurare care va deservi această unitate medicală.

Recomandările redacției