Duminică, 4 august, are loc o nouă ediție a Festivalului Bujorii Grăniceriului, ocazie cu care punctul de frontieră cu Ungaria va fi deschis atât sâmbătă între orele 10.00 – 24.00, cât și duminică între 10.00 – 22.00.
Festivalul începe la ora 18.00, pe scenă urcând ansamblurile: Bujorii Grăniceriului, ansamblurile de dansuri din Socodor, Curtici, Chișineu-Criș, Cununița din Sântana.
De la ora 20.00 va susține un recital îndrăgita solistă Paula Hrișcu, iar de la 20.30 va urca pe scenă Gabi Bărsăuan cu formația sa. Oana Tomoioagă va susține un recital de la ora 23.00, iar după miezul nopții cerul localității Grăniceri se va lumina de la focurile de artificii.
Evenimentul este prezentat de Nicoleta Pavel și profesorul Paul Krizner.