De azi încep Zilele orașului Pecica. Praznicul de Pită Nouă se desfășoară pe parcursul a șase zile, între 13 și 18 august. „Sărbătorim recolta din acest an şi pâinea cea nouă.
Serbarea câmpenească, cu tradiţie de decenii, cuprinde programe pentru toţi. Vă invităm să sărbătorim împreună!“, a declarat Petru Antal, primarul orașului.
Evenimentul este organizat de Primăria Orașului Pecica, Consiliul Local Pecica, Centrul Cultural Județean Arad, Consiliul Județean Arad și Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu“.
Așadar, astăzi, 13 august, are loc primul eveniment din cadrul Zilelor orașului. Este vorba despre întâlnirea cu scriitorul Goran Mrakic, ce va avea loc în Sala festivă a primăriei, de la ora 18.00.
Miercuri, 14 august
Casa de Cultură Doru Ioan Petescu găzduiește miercuri vernisajul expoziției „Armonii cromatice“, de la ora 17.00.
De la ora 18.30, în Sala festivă a primăriei, Camelia Chifor își lansează un nou volum de poezie: Geografia luminii.
Joi, 15 august
De marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului are loc Întâlnirea fiilor satului Bodrogu Vechi, eveniment ce se organizează între orele 14.00 – 17.00.
De la ora 18.00 are loc Cupa Spicul de Aur la minifotbal, pe terenul sintetic din spatele Sălii Mari de sport.
Vineri, 16 august
Sala Festivă a primăriei găzduiește vineri, de la ora 16.00, lansarea volumului „Grâul și pâinea“ a autorului Liviu Nadiș.
De la ora 18.00 se desfășoară o nouă ediție a Cupei Spicul de Aur la minifotbal , iar de la 19.30 începe spectacolul cu Ansamblul Buzavirag din Pecica, Asociația Minorităților din Pecica și invitații lor.
De la ora 22.00 începe concertul susținut de Nagy Fero și Beatrice (Ungaria). Ziua de vineri culminează cu balul stradal animat de formația Roulette din Peregu Mic.
Sâmbătă, 17 august
Zi plină și sâmbătă, care începe cu prima ediție a Festivalului gastronomic multietnic „Gătim împreună pentru o lume mai bună“. Evenimentul este găzduit de Complexul Stadion Progresul.
De la ora 17.00 au loc pe terenul sintetic finalele la Cupa Spicul de Aur.
Dans și muzică ușoară cu elevi ai Clubului Copiilor, ai Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr“ și invitații lor, de la ora 19.00.
Tot pe scena din Piața Regele Mihai I vor mai urca: Andrada Ardelean, Weekend Stage, Elena Unc, Arthur, Holy Molly cu trupa, iar de la ora 23.00 începe balul stradal cu Baul Cosmin și Formația 5ive Music.
Duminică, 18 august
Ultima zi din cadrul evenimentului Praznicul de Pită Nouă 2024 începe duminică la ora 10.00, cu o ședință festivă a Consiliului Local Pecica.
De la ora 12.00 are loc sfințirea cununilor de grâu la Biserica Ortodoxă Sârbă, după care de la ora 13.00 se sfințesc pâinile noi, în Piața Regelui Mihai I.
La ora 17.00 se desfășoară cel mai hazliu moment din cadrul întregului eveniment: concursul de prins purcei (Parcul Sfânta Treime).
În aceeași locație va avea loc o demonstrație de lupte istorice, cu Federația DACAN.
Pe scena din Piața Regelui Mihai I vor urca artiștii: Ansamblul folcloric Păstrătorii Tradiției din Pecica – coordonatori Marin Stan și Bogdan Ponta, Patricia Petri, Ansamblul folcloric Strămoșeasca din Republica Moldova, Lucian Zadic, Lavinia Goste, Marius Zorilă și Grupul Instrumental Transilvania.
Seara se va încheia cu un foc de artificii.