Numit săptămâna trecută în postura de selecționer al României, Mircea Lucescu a anunțat astăzi lista preliminară cu jucători din străinătate în vederea primelor două meciuri din noul sezon al Ligii Națiunilor, cu Kosovo la Prishtina (6 septembrie, 21:45) și la București împotriva Lituaniei (9 septembrie, 21:45).

Printre cei 19 fotbaliști se află și arădeanul Dennis Man, care va începe în acest weekend sezonul în Serie A alături de Parma.

Iată jucătorii aflați pe lista preliminară:

PORTARI
Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania);

FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia), Adrian RUS (Pisa | Italia), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia);

MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia), Marius MARIN (Pisa | Italia), Alexandru CICÂLDĂU (Galatasaray | Turcia), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită), Dennis MAN (Parma | Italia), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia), Ianis HAGI (Rangers | Scoția), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar);

ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia), George PUȘCAȘ (Bodrumspor | Turcia), Daniel PARASCHIV (Oviedo | Spania).

FOTO: Parma Calcio

Recomandările redacției