Intervenția Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Arad la un accident de ATV, cu două victime, în zona Platoului Tinoasa din Moneasa. Echipajul Salvamont s-a deplasat de urgență la fața locului, a acordat măsurile de prim ajutor unei femei aflată pe drumul forestier și unui bărbat aflat într-o râpă la locul impactului după care au fost predate Ambulanței.
Victimele erau cu un ATV închiriat, fără căști sau alt echipament de protecție și rulau pe drumul forestier cu viteză, fapt ce a dus la pierderea controlului într-o curbă la coborâre.

Accidentul a avut loc astăzi, la ora 12:43, în zona Moneasa, pe Valea Meghesului spre Izoi, unde un ATV s-a răsturnat, provocând rănirea a două persoane. Cele două victime, un bărbat și o femeie, au fost găsite conștiente la locul accidentului.

La fața locului au fost trimise de urgență un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) cu asistent medical de la Substația Sebiș și un echipaj SMURD Sebiș pentru a acorda primul ajutor și a transporta victimele la spital. Starea lor va fi evaluată în continuare de către echipele medicale.

Autoritățile investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Victima de sex masculin prezintă traumatism de coloană vertebrală, traumatism abdominal, fractură membre inferioare, instabil hemodinamic, se alocă la întâmpinare SMURD Arad.

Recomandările redacției