În perioada 20-23 august, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au organizat o acțiune pentru combaterea activităților ilegale din domeniul exploatării, depozitării, transportului și comercializării de material lemnos.

Controalele s-au desfășurat în zona localității Sebiș, și au vizat două platforme primare, un fond forestier și șapte transporturi de material lemnos.

Au fost aplicate șapte sancțiuni contravenționale, pentru contravenții silvice, în valoare totală de 14.000 de lei.

Au fost confiscați 146 de metri cubi de material lemnos, din care 127 metri cubi, în valoare de aproximativ 30.000 de lei, au fost confiscați valoric, și ceilalți 19 metri cubi de material lemnos, de diferite specii, în valoare de aproximativ 4.300 de lei, a fost confiscat fizic.

Polițiștii arădeni verifică permanent respectarea legislației din domeniu, de la exploatarea lemnului și până la comercializare, în tot județul.

Recomandările redacției